Mai puțin de 1 milion de euro, prețul închisorii Doftana
0„Brandul" comunei prahovene Telega, închisoarea Doftana, nu și-a găsit cumpărătorii sperați de autoritățile locale nici după două licitații.
Și asta deși zvonurile privind crearea, aici, a unei clinici private pentru tratarea cancerului, păreau destul de ferme și au dat speranțe localnicilor că se vor îmbogăți. În primăvară, închisoarea, monument istoric de clasa A, cu o suprafață de peste 11,5 hectare, a fost trecută din domeniul public în cel privat al localității, iar valoarea acesteia a fost evaluată de specialiști la peste 1,2 milioane de euro.
Negociere directă
„Prima licitație a fost deja pe 6 iulie, însă nici măcar la a doua «strigare» nu s-a prezentat nimeni, măcar pentru a ridica caietele de sarcini. Probabil că nu le-a convenit prețul, deși, după fiecare licitație, acesta a scăzut cu câte 10%, adică mai puțin de un milion de euro, în prezent. Următorul pas este negocierea directă, însă aici va fi competența celor de la Consiliul Județean Prahova și al Ministerul Culturii și Patrimoniului Național. Ar fi păcat să fie vândută, însă, pe lucru de nimic", ne-a explicat Costel Brezeanu, viceprimarul comunei Telega.
În închisoarea aflată acum într-o stare avansată de degradare au fost încarcerați, de-a lungul timpului, Nicolae Ceauşescu, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Emil Bodnăraş, dar şi legionarii Corneliu Zelea Codreanu şi Horia Sima.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos: