Fostul prefect de Prahova, Nicolae Alexandri, director interimar la Conpet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandri Nicolae
Alexandri Nicolae

Dorin Tudora, directorul general al SC Conpet SA, a fost înlocuit din funcție cu liberalul Nicolae Alexandri, fost prefect de Prahova. Schimbarea vine pe fond politic, după câștigarea alegerilor de către USL, în iunie.

Decizia de schimbare a fost luată în Consiliul de Administrație al Conpet, iar Alexandri a devenit președinte interimar.

Fost subprefect, prefect şi pentru o scurtă perioadă deputat, Nicolae a fost ales în această vară în Consiliul Local Ploieşti, de pe lista de candidaţi a USL.

Neoficial, el a avut cele mai mari şanse să fie numit viceprimar al Ploieştiului, ulterior, însă, apărând informaţia că va fi numit director la societatea de stat Conpet.

Conpet operează sistemul naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului lichid, prin conducte şi pe calea ferată.

Conform prevederilor Legii Petrolului, exploatarea Sistemului Naţional de Transport al Ţiţeiului este supusă reglementărilor Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.), autoritatea competentă a statului.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite