Tradiţii şi obiceiuri speciale de Crăciun şi Anul Nou. De ce sunt numite colindele fetelor „cântece de fereastră“

Zona etno-geografică şi spirituală a Argeşului a păstrat şi perpetuat o bogată zestre a tradiţiilor şi obiceiurilor de Crăciun şi Anul Nou. Am stat de vorbă despre tradiţiile speciale din zonă cu profesorul Sorin Mazilescu, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş.

Postul Crăciunului constituie, între altele, şi perioada destinată învăţării şi repetării colindelor. Pentru aria etnografică Muscel-Argeş, cadrul unor astfel de pregătiri, ca şi al rezidenţei colindătorilor în intervalul practicării obiceiului, nu au avut un caracter iniţiatic, restrictiv (ca în Ţara Oltului, de pildă, unde tinerii promovaţi în ceata de colindători nu mai locuiesc cu familia, ci la o gazdă comună), el fiind reprezentat de şezătorile satului, la care luau parte atât fetele, cât şi flăcăii (de ex. satele Brăduleţ, Hârtieşti ş.a.).

”Dispariţia, de mai multe decenii, a şezătorii ca "instituţie" organică a satului ce deţinea multiple funcţii sociale şi culturale, a antrenat, implicit, şi deteriorarea cadrului de pregătire a colindatului, ca şi a altor practici ceremoniale de grup, având, în plus, şi alte determinări ce ţin de fenomenul mai general al "modernizării" satului tradiţional (tineri plecaţi sau aflaţi la şcoli în oraşe, angajarea în munci de tip industrial, navetă etc.), cu consecinţe negative în plan ceremonial şi estetic: fărâmiţarea cetelor şi reducerea numărului de colindători, restrângerea repertoriului tradiţional, interpretarea lui improvizată sau neglijentă – ceea ce duce la pierderea interesului pentru acest gen de manifestări tradiţionale proprii din partea "beneficiarilor" şi la marginalizarea lor în favoarea producţiilor oferite de mass-media”, spune profesorul Sorin Mazilescu.

În satul Aref, unde tradiţia colindatului este încă puternică, tinerii se adună la "cârcimă" sau, pe rând, la casa fiecăruia dintre ei, însă doar cu câteva zile înainte de începerea colindatului.

”Colindeţele sau "Bună-dimineaţa!" reprezintă cel dintâi moment şi, totodată, prima formă de colindat – de "vestire" a intrării în sărbătoare –, care se desfăşoară în noaptea şi în zorii zilei de Ajun (23 spre 24 decembrie). Răstimpul consacrat acestei forme de colind este după miezul nopţii până în zori. Acest obicei este general şi activ în întreaga zonă, fiind deosebit de unitar şi sub raportul structurii ceremoniale”, precizează profesorul Sorin Mazilescu.

Aşa cum probează toate informaţiile de teren, obiceiul este practicat de copii (fetiţe şi băieţi de 3-6 ani şi copii de şcoală până la 8-10 ani), această vârstă având, prin analogie cu mitul renovării ciclului temporal şi al Naşterii lui Iisus, pruncul divin, conotaţii şi atribuţii rituale specifice. Copiii se reunesc în unul sau mai multe "cârduri" (termen ce desemnează o ceată nestructurată, constituită prin adiţie) pe sate sau cătune, iar în aşezările mai mari, acolo unde obiceiul s-a îndepărtat de tradiţia cetei unice – în grupuri mai mici, pe vecinătăţi, pe afinităţi etc..

”O notă particulară prezintă colindeţele în satul Stroeşti, pe valea Vâlsanului: aici participă atât copiii, cât şi tinerii, uneori chiar grupuri de adulţi - bărbaţi şi femei, în două momente distincte: tinerii (şi adulţii) colindă noaptea, iar copiii – dimineaţa. Cercetătorul Mihail M. Robea mai semnalează pentru satul Topliţa, tot de pe valea Vâlsanului, un tip deosebit de colindare "în cârduri", şi anume o colindare staţionară (care aminteşte de felul în care se desfăşoară Focul lui Sumedru, la Sf. Dumitru, în Muscel) – colindătorii şi cei care împart "colindeţele" adunându-se într-un singur loc, de obicei în vatra satului. O practică similară se întâlneşte şi în unele sate de pe valea Topologului – la Sălătruc, de exemplu, unde ea reprezintă singura formă tradiţională de colindat”, precizează profesorul Sorin Mazilescu.

Uneori, grupurile de colindători se diferenţiază social: până acum câţiva ani, dar şi în prezent, în satele Nămăieşti şi Valea Mare-Pravăţ, în afară de copiii satului, veneau cu "Bună dimineaţa" câteva cârduri ori un cârd mai numeros de rudari din Gura-Pravăţ (cătun situat pe cursul superior al râului Argeşel), format din locuitorii de toate vârstele ai aşezării. Scopul era în primul rând obţinerea de daruri, colindatul lor însă avea un plus de forţă şi sonoritate, fiind ascultat cu plăcere de săteni. Din păcate, decodificarea obiceiului prin prisma acestei finalităţi de câştig, cu pierderea conştiinţei rosturilor sacrale, a determinat, în bună măsură, în zilele noastre, renunţarea la această practică, îndeosebi în satele din apropierea zonelor urbane, sau restrângerea sferei sale la colindatul pe la neamuri şi vecini.

Pe alocuri, copiii mai poartă în mână un "băţ" sau "ciomag", obiecte a căror prezenţă este explicată astăzi exclusiv ca având scop utilitar – acela de a-i ajuta la mersul prin nămeţi şi a-i apăra de câini. Descrieri mai vechi ale obiceiului atestă însă faptul că "beţele" erau decorate cu motive geometrice sau florale asemănătoare cu cele de pe ii, fote şi cămăşi, ceea ce trimite la o semnificaţie rituală, sau cel puţin la o marcă ceremonială, astăzi pierdută (poate analogă aceleia a beţelor de alun purtate de "piţărăi" în Transilvania). Mitologiştii vedeau în liniile decorative ondulate (râuri) de pe aceste beţe, ca şi în forma colăceilor, semnul "şarpelui".

Colindatul se practică şi în seara de Anul Nou în zona Muscelului

Colindatul din seara şi noaptea de Crăciun constituie capitolul cel mai important din întregul ansamblu de obiceiuri. In cele mai multe sate (în special cele din partea de munte şi subcarpatică a Muscelului) colindatul se practică, în forme chiar mai diverse, şi în seara de Anul Nou, de data aceasta de către alte categorii de colindători.

Privitor la grupurile de sex şi vârstă care colindă, aria etnografică Muscel-Argeş prezintă două tipuri principale, tipuri care marchează, dincolo de alte determinări, în primul rând stadiul diferit de evoluţie, dar şi o posibilă stratificare cultural-istorică a obiceiului.

În satele de munte din nordul zonei (Dragoslavele, Rucăr, Podu-Dâmboviţei, Dâmbovicioara – din Muscel şi, insular în Argeş, în Aref), colindă "flăcăii cei mari de la horă" , obiceiul fiind conservat astfel în forma sa definită drept arhaică şi aparţinând stratului pastoral indo-european, dar, probabil, şi unui strat cultural mai vechi de tip silvatic, vânătoresc. Se colindă într-o singură ceată, iar în satele mai mari flăcăii formează două sau mai multe cete, pentru a putea cuprinde întregul sat în răstimpul nopţii de Crăciun.

De ce sunt numite colindele fetelor ”cântece de fereastră”

După cum spune profesorul Sorin Mazilescu, ”Colindatul fetelor se desfăşoară numai în seara de Anul Nou (Sf. Vasile) – obiceiul fiind numit în câteva sate (Dragoslavele, Rucăr, Nămăieşti, Vlădeşti – Muscel) "răscovăit". În alte sate din Muscel colindele fetelor sunt numite, după stilul de interpretare şi locul cântării, "cântece de fereastră". Colindatul fetelor, ca şi alte forme specifice de colind de Anul Nou reprezintă, în (re)elaborări istoriceşte simultane ori succesive, ecoul unor străvechi practici augurale şi sacrificiale de primăvară, când începutul de an era sărbătorit în acest anotimp (legat de ciclul agrar şi echinocţial şi de cultul principiului feminin al fertilităţii), a căror geneză urcă, desigur, în civilizaţia matriarhală preariană, a Vechii Europe.”

Există şi sate unde nu se colindă în noaptea de Crăciun sau de Anul Nou

În sfârşit, există şi sate unde nu se colindă în noaptea de Crăciun, şi nici la Anul Nou – cum sunt satele argeşene de pe Valea Topologului (ex. Sălătruc, Şuici) şi chiar unele sate de pe Vâlsan, aici motivele de colind atestate aglutinându-se la colindatul de Ajun ("Bună-dimineaţa"), ca formă unică de actualizare a lor. În desfăşurarea actuală a obiceiului, colindătorii, după ce strigă la poartă, cerând încuviinţarea gazdei (formule uzitate: "Colindăm şi noi? – Colindaţi, colindaţi!". "Primiţi colindătorii? – Primim, primim!", pentru Anul Nou: "– Răscovăim? – Răscovăiţi!" ş.a.), intră în curte şi, apropiindu-se de fereastră, intonează la unison colindul.

În satele unde obiceiul este în declin se cântă un singur colind (de regulă, de factură religios-creştină sau colindul generic "al casei", de adresare la gazdă), colindătorii fiind răsplătiţi cu bani. În satele cu tradiţie, după colindul de afară colindătorii sînt primiţi în casă, unde cântă, în funcţie de familia colindată sau la cererea gazdei, şi alte colinde de tip "ad-personam", potrivit vârstei, profesiei ori poziţiei sociale a membrilor familiei.

Ce este răscovăitul

Răscovăitul desemnează, în câteva sate din zona de nord a Muscelului, colindatul fetelor din seara de Anul Nou (Sf. Vasile), când flăcăii (băieţii) umblă cu Pluguşorul sau cu Jienii. Întâlnindu-se pe uliţele satului, uneori grupurile se contopesc şi colindă împreună (de exemplu la Vlădeşti, Rucăr ş.a.). Fetele colindă la fereastră, şi este probabil, aşa cum am menţionat, că denumirea cântece de fereastră, sub care sunt cunoscute colindele în mai multe sate din Muscel, circumscrie tocmai acest gen – şi context – de colind. Cuvântul răscovăit (participiu al verbului a răscovăi, folosit cu valoare substantivală) reprezintă o metateză – schimbare a locului unor sunete dintr-un cuvânt – a verbului a sorcov(ă)i (part. sorcov(ă)it), diferenţierea formală astfel obţinută marcând şi o diferenţă de sens: răscovăit – "colindatul fetelor la Anul Nou", faţă de sorcov(ă)it – "umblatul cu Sorcova al copiilor".