Studenta din Argeş care a primit la Festivalul de Film din Istanbul premiul pentru cel mai bun documentar. Povestea cu care a impresionat tânăra juriul
0
Ioana Grigore, o tânără din Piteşti, a impresionat juriul de la Istanbul International Short Film Festival cu un scurtmetraj despre un subiect extrem de delicat – bombardamentele NATO din 1999 asupra Belgradului. Studenta la UNATC s-a întors acasă cu unul dintre cele mai râvnite premii.
Ioana Grigore, o tânără de 22 de ani din Piteşti, studentă la Universitatea Naţio-nală de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ Bucureşti, a primit premiul pentru cel mai bun documentar la International Short Film Festival Istanbul, unul dintre cele mai respectate evenimente cinematografice de profil din Europa. Performanţa româncei poate fi considerată remarcabilă în contextul în care tema abordată, bombardamentele NATO din 1999 asupra Republicii Federative Iugoslavia, este una extrem de sensibilă şi a făcut deja subiectul altor mii de documentare. În plus, documentarul Ioanei Grigore, intitulat „10:34 to Belgrade“, a avut un buget extrem de mic, iar echipa coordonată din postura de regizor de tânăra piteşteancă a muncit preponderent voluntar.
„Filmul a pornit ca o colaborare între două şcoli de film, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti şi Faculty of Dramatic Arts din Belgrad. Unul dintre profesorii mei mi-a propus să fac un documentar în Belgrad cu o echipă sârbească, pe o temă aleasă de mine. Am spus «Da» fără să stau pe gânduri. Reacţionez des din impuls, nu ştiam încă exact ce presupune proiectul. Însă cred că orice experienţă aduce şansa dezvoltării din multe puncte de vedere, iar când vine vorba de proiecte filmice sau fotografice, «Nu»-ul îmi intră rar în vocabular“, explică Ioana Grigore, pentru „Weekend
A CĂUTAT „PARTEA FOARTE PERSONALĂ"
În septembrie 2014, tânăra studentă a plecat în capitala Serbiei pentru 12 zile, ca să răspundă celei mai mari dintre provocările începutului său de carieră.
„Era prima mea vizită acolo, nu ştiam oraşul, nu îi ştiam oamenii, era cumva destul de greu să-mi aleg o temă într-un timp atât de scurt, să o conturez, să o filmez. Am plecat din Bucureşti cu gândul că aş putea exploata singurul subiect despre care aveam puţină informaţie, bombardamentul NATO din 1999. Îmi pregătisem o serie de întrebări. Mă hotărâsem să intervievez oameni din medii diferite, cu statut social, pregătire, educaţie, vârste diferite. Eram conştientă că subiectul era unul despre care se vorbise deja mult, practic ţinta era să reuşesc să aduc în documentar partea foarte personală a evenimentului, să-i fac pe cei pe care îi aleg să vorbească să îşi amintească mai mult decât ce ţinea de politic. Despre politic s-a vorbit când am hotărât să aduc şi România în subiect, care a fost şi ea implicată în cele întâmplate în ’99“, mai povesteşte tânăra studentă.
Bilanţul celor 78 de zile ale atacului NATO, decis de alianţa militară fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, a fost: 2.500 de morţi şi peste 12.500 de răniţi. A fost reperul la care Ioana s-a raportat pentru a căuta poveşti puternice spuse de oameni care au văzut năruindu-se, sub bombardamente, grădiniţe, şcoli, spitale, poduri şi case. Despre localnicii care au văzut sfârşindu-li-se copiii, fraţii, părinţii şi prietenii, rămaşi să trăiască într-o Serbie mutilată, preşedintele Serbiei, Tomislav Nikolici, spunea recent că „vor ierta mereu, dar nu vor uita niciodată“.
„Am decis că asta-mi va fi tema şi am început filmările cu echipa de acolo. Am plecat din Belgrad aşa cum speram, cu gânduri adunate de la oameni diferiţi, cu trăiri şi poveşti variate, dar şi cu o serie de imagini pe care le-am completat în România cu câteva cadre de arhivă destul de dure. Filmul a fost editat în Bucureşti timp de aproximativ un an“, mai povesteşte Ioana despre experienţa din Serbia.
„AM CITIT PE DIPLOMĂ «BEST DOCUMENTARY FILM»“
Premiera scurtmetrajului „10:34 to Belgrade“ a avut loc în cadrul Istanbul International Short Film Festival, la interval de o lună după ce, pe 23 martie 2016, Serbia a comemorat 17 ani de la declanşarea bombardamentelor celor 1.200 de avioane NATO. Un juriu internaţional i-a recunoscut Ioanei meritul de a fi reuşit să surprindă, într-o manieră personală şi tulburătoare, drama belgrădenilor. Premiul a lăsat-o fără cuvinte pe studenta româncă.
„O să mărturisesc ceva, cu riscul de a fi caraghioasă. Când m-am dus pe scenă să iau premiul, din cauza unui moment de neatenţie, nu ştiam sigur dacă este pentru mine şi, în plus, nu ştiam pentru ce îl iau. Ni se spusese dinainte că dacă vreun film din UNATC câştigă ceva şi în sală nu este niciun membru al echipei acelui film, să îl ridice altcineva din România. Am mulţumit zâmbind şi în drum spre scaun am citit pe diplomă «Best documentary film». Lângă înscris erau numele meu şi al documentarului. Ajunsă la locul meu, am avut un acces de bucurie întârziat, pe care l-am continuat când am ieşit din sală. Entuziasmul a fost cu atât mai mare, dat fiind că este primul premiu internaţional pe care îl ia un film căruia îi semnez regia. Este un câştig pe care îl împart cu toată echipa. Este un documentar care în post-producţie nu a avut niciun fel de buget. Aşadar, toţi oamenii care au lucrat la el au făcut-o din dragoste pentru meseria lor şi le mulţumesc pentru asta“, descrie Ioana Grigore ceremonia de la Istanbul.
CINE ESTE IOANA GRIGORE
Dincolo de seriozitatea regiei de film, Ioana Grigore se comportă ca un copil mare. Se descrie ca fiind dependentă de ciocolată şi de fotografie. „Am început să fac fotografie prin clasa a VII-a şi nu o să mă las curând. Orice lucru care mi se întâmplă, rău sau bun, îl consider util, încerc să-l privesc liniştită şi să-l iau ca pe o lecţie spre maturizare, pe care uneori o diger uşor, alteori mai greu. Am un site de foto-video-grafică împreună cu cel mai bun prieten al meu, www.twolittleboxes.com. În viitor, pe lângă dorinţa de a face film, vreau mult să încep un proiect prin care să promovez muzicieni talentaţi, la început de drum. Îmi împart viaţa (şi) cu o pisică, îmi place să şofez, sunt proaspăt îndrăgostită“, adaugă tânăra regizoare româncă.
Pregăteşte un documentar despre jazz-ul românesc
Talentata studentă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală si Cinematografică „I.L. Caragiale“ Bucureşti îşi pregăteşte în această perioadă filmul de licenţă. „Va fi un proiect pe peliculă de 16 milimetri, alb-negru. Personajul principal este un tânăr de 28 de ani, plecat cu părinţii în America la vârsta de 8 ani, prin loteria vizelor. Ajuns într-un moment de criză, hotărăşte să se întoarcă în România. Născut în ţară şi crescut în America, personajul pendulează între două lumi, încercând să se potrivească uneia dintre ele. Mai am un proiect început în anul II de facultate, pe care am hotărât să-l reiau vara asta, un documentar despre jazz-ul din România, înainte şi după ’89“, explică Ioana Grigore.
Se încarcă comentariile...
