Seară Beethoven la Filarmonica Piteşti
0În Anul Beethoven, Filarmonica Piteşti organizează, săptămâna viitoare, un concert simfonic cu un program integral Beethoven. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, dirijată de Mihail Ştefănescu, participă, ca solistă, pianista Lucia-Cristiana Iordache.
Publicul este invitat să asculte Ludwig van Beethoven - Concertul pentru pian şi orchestră nr. 2 în Si bemol major şi Simfonia nr. 2 în Re major.
Dirijor de talie internaţională
Născut la Craiova, într-o familie de muzicieni, dirijorul de cor şi de orchestră Mihail Ştefănescu s-a dedicat cu pasiune studiului artei sunetelor. A absolvit Liceul de Muzică din Craiova şi Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti.
Se afirmă, ca dirijor, atât pe scena naţională, cât şi pe cea internaţională, mai ales prin reînfiinţarea, în 1981, a coralei „Euphonia” din Râmnicu-Vâlcea, alături de care a câştigat numeroase distincţii la festivalurile şi concursurile naţionale şi internaţionale. Abordează cu dezinvoltură un vast repertoriu coral şi simfonic, de la clasici la contemporani.
A efectuat turnee în: Franţa, Italia, Spania, Austria, Belgia, Elveţia, Ungaria, Bulgaria, Coreea de Sud etc. Ca o recunoaştere a activităţii sale artistice, Mihail Ştefănescu este invitat în jurii ale unor concursuri naţionale şi internaţionale de interpretare. În 1995 susţine înfiinţarea Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, al cărei director a fost o îndelungată perioadă. A mai dirijat orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti în stagiunile trecute.
Pianista care a beneficiat de o bursă la „Universität für Musik und Darstellende Kunst Wien”
Lucia-Cristiana Iordache a început studiul pianului la şase ani, la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galaţi, transferându-se, ulterior, la Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti” din Bucureşti. După absolvirea, la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, a Facultăţii de pian, se înscrie la master, la aceeaşi universitate, la clasa prof. univ. dr. Dana Borşan.
Ca elevă şi studentă, a obţinut premii şi distincţii la Galaţi, Bucureşti, Piatra-Neamţ. A fost bursieră a programului „Tinere Talente” al Fundaţiei „Principesa Margareta a României” şi a masterclass-ului de muzică de cameră în cadrul aceleiaşi fundaţii. În 2017, a obţinut o bursă la „Universität für Musik und Darstellende Kunst Wien” (Austria).
A avut apariţii în recitaluri şi concerte la Galaţi, Bucureşti, Sighişoara, Brescia (Italia). Dintre dirijorii cu care a colaborat, menţionăm pe Mircea Holiartoc, Bogdan Vodă, Alexandru Ganea, Vlad Agachi. Este la prima colaborare cu Filarmonica Piteşti şi dirijorul Mihail Ştefănescu.
Concertul este programat joi, 23 ianuarie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional din Piteşti.