O şcoală din Piteşti foloseşte catalogul virtual. Părinţii primesc zilnic pe telefon notele şi absenţele copiilor
0Începând de luna trecută, Şcoala „Tudor Vladimirescu” din Piteşti a devenit prima instituţie de învăţământ din judeţul Argeş care foloseşte cataloage online. Concret, orice notă ori absenţă a elevului, precum şi eventualele observaţii ale profesorilor referitoare la comportamentul fiecărui elev în parte ajung în timp real pe telefoanele părinţilor.
Magdalena Crivac este directoarea Şcolii „Tudor Vladimirescu” de un an şi jumătate.
Spune că fostul director a avut iniţiativa realizării cataloagelor online, însă la vremea respectivă era destul de complicată implementarea unui asemenea proiect. Noua directoare nu a renunţat însă la ideea aplicării proiectului şi spune că „este o provocare şi mi-am dorit să o pun în aplicare. Înainte de a implementa proiectul cataloagelor online am făcut un sondaj în şcoală, am spus că vreau să introduc aceste cataloage online”.
Aplicaţia, denumită „Note în catalog”, a fost dezvoltată de o firmă de profil din Braşov.
Cataloagele clasice nu au fost desfiinţate. Ele sunt în continuare folosite, concomitent cu cele virtuale.
Proiectul s-a implementat de la 1 martie, fiind un proiect-pilot în Argeş. Secretariatul Şcolii „Tudor Vladimirescu” a realizat o bază de date cu numerele de telefon ale părinţilor copiilor. La ora actuală, în această bază de date sunt 950 de numere de telefon. Concret, „profesorii intră pe această platformă în pauze sau la sfârşitul zilei şi trimit în timp real notele pe care elevii le primesc, absenţele şi comportamentul lor. Iar părintele primeşte instant această informare despre activitatea copilului lui la şcoală”, spune directoarea Magdalena Crivac. Această adaugă că „feedback-ul este unul extraordinar. Şi mie mi-ar plăcea să primesc din partea şcolii unde învaţă fata mea aşa ceva. Profesorii sunt încântaţi, ca şi părinţii. Pe fiecare dată de 10 ale lunii platforma generează un raport pentru luna precedentă al activităţii copilului, al frecvenţei cu care s-au pus notele în catalog, al absenţelor. Iar acest raport poate fi trimis lunar părintelui”.
”Copiii nu au fost foarte încântaţi”
Directoarea Şcolii „Tudor Vladimirescu” din Piteşti spune că la începutul implementării proiectului „copiii nu au fost foarte încântaţi, pentru că nu le convine să afle părinţii ce note au luat ei la fizică, la chimie sau la română. Există şi părţi bune şi părţi mai puţin bune. Însă eu cred că părţile bune sunt majoritare. Iar faptul că părintele este informat legat de evoluţia copilului său nu este un lucru rău, e o comunicare directă şi rapidă”.
Înfiinţată în 2003, Şcoala ”Tudor Vladimirescu” a ajuns în scurt timp una dintre cele mai bune din Piteşti.
În cadrul Şcolii „Tudor Vladimirescu” îşi desfăşoară activitatea grupele de Excelenţă română şi matematică pentru elevii claselor a IV-a, adică cei mai buni copii din judeţ, olimpicii, vin şi se pregătesc săptămânal acolo, joia la matematică şi vinerea la română. În fiecare sâmbătă sunt grupe de Excelenţă la gimnaziu-limba română.
Cataloagele online mai funcţionează în prezent în aproximativ 50 de şcoli din România.