Istoria rujului, de la pigmentul cărămiziu al extractului de alge şi insecte, la roşul intens din zilele noastre

Interpretată, în sensul cel mai larg, drept o nevoie a femeii de a-şi accentua sexualitatea, colorarea buzelor este obiceiul cosmetic cel mai des întâlnitFOTO femina.rol.ro

Dorinţa de a fi frumoase, de a atrage atenţia, de a cuceri şi de a avea propria lor amprentă senzuală le-a făcut pe femei să apeleze la diverse trucuri încă din cele mai vechi timpuri. Şi, cum buzele au reprezentat un simbol al sexualităţii, colorarea lor a fost o provocare de-a lungul timpului, chiar şi în perioadele în care acest obicei era considerat doar apanajul femeilor uşoare.

Interpretată, în sensul cel mai larg, drept o nevoie a femeii de a-şi accentua sexualitatea, colorarea buzelor este obiceiul cosmetic cel mai des întâlnit. Psihologii explică foarte simplu de unde vine această dorinţă a doamnelor şi domnişoarelor de a-şi pigmenta buzele şi de ce roşul este cea mai populară opţiune.

“De ce roşu? Păi, buzele sunt natural spre roşu, nu?  O femeie care foloseşte un ruj roşu dă impresia unei persoane active şi autonome. Culoarea exprimă dorinţa de succes şi aventură şi putem vorbi de o persoană excentrică, dar care are şi nevoie de atenţie. Un roşu care nu depăşeste anumite limite ca intensitate şi contur duc cu gândul la o femeie care are încredere în ea şi în feminitatea ei! Excesele însă, nu doar în machiaj, ci în culori, în general, în îmbrăcăminte, pot semnala un dezechilibru afectiv, o persoana maniacală. Sexualitatea are o componentă biologică, somatică, dar şi o componentă de identitate foarte importantă, despre care se vorbeşte mai puţin. Hainele, accesoriile, machiajul femeii sunt comportamente normale prin care aceasta îşi manifestă identitatea-feminitatea în contextul cultural şi valoric acceptat azi!”, explică, pentru Adevărul, psihologul Ionuţ Ghiugan.  

Istoria rujului  

Deşi coloratul şi deja banalul baton rotativ, nelipsit astăzi din trusa oricărei doamne şi domnişoare, a apărut relativ târziu, colorarea buzelor se face încă din timpuri preistorice, când femeile, şi nu doar ele, apelau la diverse extracte din flori şi fructe pentru a-şi picta chipul cu prilejul unor ritualuri religioase sau, pur şi simplu, în existenţa cotidiană.

În Mesopotamia antică, pentru colorarea buzelor se foloseau, separat sau în amestec alge, lut roşu, oxid de fier, henna sau chiar  brom şi manita, ultimele două deosebit de toxice. Preparate pentru colorarea buzelor se realizau şi în Roma antică, însă cele mai multe indicii despre această practică sunt atribuite Egiptului antic, mai exact Cleopatrei a VII-a (51 i.Hr. - 30 i.Hr) care folosea pentu înfrumuseţare un amestec de carmin, ceară şi gândaci sau furnici roşii zdrobite.

Unul dintre cele mai importante nume consemnate în istoria rujului, care a adus contribuţii semnificative cosmerticii buzelor şi căruia îi datorăm rujul solid parfumat, este cel al lui Abu al-Qasim al-Zahrawi (n. 936 - d. 1013), medic, chirurg, chimist şi cosmetician arab, pionierul preparării substanţelor prin sublimare şi distilare. Abu al-Quasim al-Zahrwai a creat primul baton solid pentru colorarea buzelor, presând într-o matriţă o bază de ceară pentru pigment la care a adăugat parfum.

O popularitate oscilantă
 

Popularitatea rujului n-a fost însă constantă. Odată cu războaiele Evului Mediu, când condiţiile de viaţă s-au înăsprit, iar bolile s-au înmulţit, folosirea rujului a dispărut o bună bucată de vreme din obiceiurile doamnelor şi domişoarelor, mai ales că rigidităţile manifestate de biserică în acele vremuri au făcut ca acest produs să fie considerat apanajul prostituatelor sau femeile din clasele inferioare.

Revenirea rujului i se datorează Reginei Elisabeta I

Rujul şi-a recâştigat însă popularitatea, pe la mijlocul anilor 1500. Revenirea sa i se datorează reginei Elisabeta I, care, pentru că  folosea o pudra de faţă palidă, avea nevoie de un contrast puternic, şi a ales să-şi coloreze buzele cu o nuanţă de un roşu strălucitor. Rujul folosit de regină era produs din ceară de albine şi flori roşii uscate şi mărunţite. 

Câteva sute de ani mai târziu, folosirea rujul avea din nou să fie blamată. La 1770 femeile, care se machiau, erau considerate vrajitoare si riscau să fie arse pe rug, pe motiv că ademeneau bărbaţii prin ceea ce se considera a fi o formă de înşelătorie, atrăgându-i (contrar voinţei lor, aşa cum se afirma) spre desfrâu.

Un secol mai târziu, în timpul domniei reginei Victoria, ca să nu rişte să fie prinse cu rujul asupra lor, femeile apelau la un truc pentru pigmentarea buzelor pe care le frecau cu hârtie colorată roşie.

Abia spre sfârşitul secolului XIX, rujul va fi produs la scară industrială. Cei care fac primii acest lucru sunt francezii, iar popularitatea acestui accesoriu cosmetic creşte vertiginos. După 1900, recipientul rotativ cu baton pentru buze, denumit generic ruj, era deja nelipsit din poşetele doamelor şi domnişoarelor care se respectau. Se conturau primii giganţi ai cosmeticelor. Saloanele Elizabeth Arden si Lauder Estee erau deja renumite pentru rujurile pe care le vindeau.

Paleta cromatică

De-a lungul timpului culorile de pe buzele femeilor s-au diversificat. Pe la 1920 exista o tendinţă de rujare în nuanţe de roşu închis, o alegere foarte populară şi în perioadele ulterioare.

În anii 1930, când Max Factor înventa luciul de buze dând naştere tendinţei pentru buzele strălucitoare, glosul era nelipsit din poşete.

În anii 1950 revine obsesia roşului închis, promovat de preferinţele foarte vizibile ale celor mai vogă actriţe Marilyn Monroe si Elizabeth Taylor. Anii ‘60  au marcat o diversificare a paletei cromatice a rujurilor, adaptate tendinţelor vestimentare în materie de culoare şi asortate fardurilor. 

Nuanţele tari de roşu ale deceniului precedent au fost înlocuite cu roz deschis şi lila. Spre sfârşitul anilor ‘60, în tendinţe erau nuanţele naturale, pentru ca în ’70, odată cu mişcarea punk să revină la modă culorile tari, duse până la violet inchis şi negru.

Cam pe atunci deputa şi moda bărbaţilor rujaţi – în special fiind vorba de membrii trupelor heavy metal.

În anii 1980, la modă erau rujurile în nuanţe de portocaliu, coral, fuchsia şi derivate de roşu asortate, aproape întotdeauna, cu fard de obraz foarte intens, dar exista şi o preferinţă pentru luciurile de buze dulci şi fructate.

Anii 1990 au adus mai întâi nuanţe mate şi închise, care contrastau cu machiajul foarte deschis pentru restul feţei. Au urmat apoi nuanţele de maron şi alte tonuri neutre, dar şi o revenire a buzelor strălucitoare.

Astăzi, paleta de culori este extrem de diversificată, variind de la nuanţele pale de roz până la cele intense de roşu purpuriu şi ajungând, fără să mai fie privite cu reticenţa de odinioară, până la negru-albastru sau negru-violet. Iar dincolo de culoare se mai manifestă o tendinţă, cea a orientării către produse ecologice, care nu conţin compuşi chimici, dar nici produse de origine animală.