Cimbrul, leac pentru zeci de afecţiuni, de la tusea convulsivă, la micoza piciorului. Când devine periculoasă această plantă şi la ce efecte severe ne putem aştepta

De la cimbru se folosesc inflorescenţele şi frunzele atât în stare propaspată cât şi uscate.                 FOTO: infuziedesanatate.ro

Cimbrul este, dincolo de condimentul care dă un gust inconfundabil mâncărurilor, şi o plantă cu valoroase virtuţi terapeutice. Utilizat mai ales că remediu pentru bronşite, cimbrul s-a dovedit eficient şi ca produs diuretic, stimulent al secretiei de bilă, tonifiant al stomacului şi nu numai. De reţinut însă că, administrate în doze foarte mari, unele preparate pe bază de cimbru pot provoca efecte adverse care pot merge până la delir.

“Ceaiul de cimbru a fost folosit încă din antichitate pentru a rezolva problemele aparatului respirator, imunitatea scăzută dar şi pentru digestie, ca energizant sau detensionant. În Evul Mediu, arabii au început să fabrice uleiul de cimbru prin distilare, un produs care prevenea şi ajuta la combaterea ciumei, a holerei, a tuberculozei pulmonare, a frigurilor galbene, fiind folosit cu succes chiar şi contra sifilisului sau a dizenteriei”, explică, pentru "Adevărul", Elena Badea, fitoterapeut 

Sunt cunoscute două tipuri de cimbru, de cultură şi de grădină, ambele putându-se lăuda cu proprietăţi curative, datorate substanţelor cu valoare terapeutică precum taninurile, uleiurile volatile, mucilagiile, substanţele amare şi nu numai.

Efect antiseptic, antispastic, expectorant şi colagog

“De la cimbru se folosesc inflorescenţele şi frunzele atât în stare propaspată cât şi uscate. Recoltarea se face în lunile iulie-august. Frunzele de cimbru conţin fito-nutrienţi de calitate (fibre, vitamina B-6 (pyridoxine), vitamina C, vitamina A, fier, calciu, magneziu, mangan), uleiuri esenţiale precum timol, carvacolo, borneol şi geraniol, antioxidanţi fenolici, flavonoizi precum zea – xanthin, luteină, pigenin, naringenin, luteolina şi thymonin”, precizează fitoteraputul.  

Este vorba, deci, de o serie de elemente valoroase, ce merită exploatate în interesul sănătăţii noastre. “Toate aceste substanţe, fac din cimbu un bun antiseptic, antispastic, expectorant, stimulant, diuretic, carminativ (favorizează expulzarea gazelor intestinale), coleretice (stimulează secreţia de bilă a ficatului), colagoge (favorizează evacuarea bilei în duoden), antihelmitice (vermifug-combate dezvoltarea viermilor intestinali)”, spune Elena Badea.

Bun nu doar pentru răceli, ci şi pentru, răni, micoze şi arsuri

În funcţie de afecţiunea pentru care se utilizează ca remediu, cimbrul poate fi folosit sub formă de infuzie, tinctură sau pulbere. 

“Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de plantă la 250 ml apă clocotită, lăsată la infuzat 5-10 minute. Se beau 2-3 căni pe zi sau după recomandarea medicului, a consultantului de specialitate. În uz intern, se foloseşte sub formă de infuzie cu potenţial diuretic cu eliminare masivă de acid uric, expectorant şi antitusiv, adjuvant în alinarea durerilor de cap şi a crampelor, calmează durerile abdominale, favorizează eliminarea gazelor din intestine, stimulează secreţia glandelor salivare şi secreţia bilei, precum şi pofta de mâncare”, explică specialistul. 

Proprietăţile sale antiseptice îl recomandă şi pentru amelioarea diverselor plăgi şi tratarea unor dureri în zona faringelui.

“În uz extern, infuzia de frunze se aplică pe răni, pe înţepături de insecte, şi se foloseşte şi pentru spălături şi gargare în caz de dureri în gât şi de afecţiuni ale cavitatiii bucale. Prin fricţionare, infuzia stimulează pielea capului”, mai precizează Elena Badea.

Pentru răceală şi gripă însă, indicată este tinctura de cimbru, care nu numai că ameliorează simptomele specifice, dar ajută şi la întărirea organismului.

“Tinctura, folosită că tonic sau preventiv, poate fi preparată prin macerarea a 6 fire de Cimbru proaspete sau uscate, într-o cană rachiu de calitate, timp de 5 zile, timp în care se agită de câteva ori pe zi. Dacă bei de-a lungul întregii zile înghiţituri mici din această băutură, când simţiţi apropierea unei răceli sau gripe, te va ajuta la prevenirea instalării, dar şi la reducerea efectelor acesteia. Aceeaşi băutură va tonifia stomacul şi va stimula puţin apetitul, când o persoană nu simte nevoia să mănânce, dar are nevoie de putere şi rezistenţă fizică”, explică Elena Badea. 

Ca şi infuzia, tinctura poate fi folosită şi extern, pentru dezinfectarea plăgilor şi vindecarea unor afecţiuni ale pielii

“Cu tinctura poţi preveni infectarea rănilor, ulceratiilor pe piele sau a arsurilor. Trebuie doar să speli leziunile cu ea. Dacă suferi de micoza piciorului, tinctura te poate ajuta. Pune între degetele afectate tampoane îmbibate în tinctura de cimbru, încalţă piciorul cu o şosetă şi lasă peste noapte, aşa încât tinctura să îşi exercite efectul antiseptic pe o perioada mai lungă de timp”, recomandă specialistul.  

Şi pulberea de cimbru are efecte terapeutice recunoscute. Modalitatea de obţinere e simplă, prin măcinarea cât mai fină, cu râşniţa electrică de cafea, a părţilor aeriene ale plantei. “Se poate folosi timp de maxim o săptămână, pentru bronşită cronică, tuse convulsivă, tuse productivă. Se ia, de trei ori pe zi, timp de 4 săptămâni, câte o linguriţă rasă, sau în caz de diaree – câte o linguriţă, de 4-6 ori pe zi. 

Atenţie, planta are şi contraindicaţii 

Înainte de a începe un tratament cu cimbru, este bine să cereţi şi sfatul unui medic. Există câteva situaţii în care, odată administrată, planta poate face mai mult rău decât bine. 

“În dispepsii şi hipopepsii grave, cimbrul este contraindicat deoarece inhibă activitatea enzimatică. De asemenea, în caz de insuficientă pancreatică nu se administrează produse pe bază de cimbru. Femeile gravide şi cele care alăptează ar trebui să evite consumul de cimbru. Administrat în doze prea mari, uleiul de cimbru poate avea efecte adverse severe precum convulsii, vărsături, dureri abdominale puternice, delir.”, explică Elena Badea.