Au început lucrările la tronsonul cinci al autostrăzii Sibiu-Piteşti. Imagini spectaculoase
0Miercuri 1 septembrie au început în sfârşit lucrările la tronsonul cinci (Curtea de Argeş-Piteşti) al viitoarei autostrăzi Sibiu-Piteşti. Iar mobilizarea de pe şantier a fost una impresionantă.
Ordinul de începerea lucrărilor la tronsonul cinci fusese dat încă din 17 iunie, însă anumite proceduri birocratice au amânat cu două luni şi jumătate startul efectiv al lucrului.
În prima zi de lucru au fost mobilizaţi 211 muncitori, iar pe şantier au fost aduse 58 de utilaje, dintre care 20 de excavatoare. În total, pentru realizarea acestui important tronson din autostrada Sibiu-Piteşti vor fi mobilizaţi peste 1.000 de oameni şi vor fi aduse câteva sute de utilaje.
Viitorul tronson cinci Curtea de Argeş-Piteşti va cuprinde printre altele trei noduri rutiere, un viaduct, şase pasaje şi 12 poduri, plus două centre de coordonare şi întreţinere a drumurilor (la Bascov şi Curtea de Argeş)
Anul trecut, pe data de 11 mai 2020, CNAIR SA a semnat la Piteşti contractul „Proiectare şi execuţie Autostrada Sibiu – Piteşti, secţiunea 5, Curtea de Argeş – Piteşti, km 92+600 – km 122+950”, ofertantul câştigător fiind firma italiană Astaldi SpA. Valoarea contractului este de 1,7 miliarde de lei fără TVA, bani ce vor fi asiguraţi din fonduri europene nerambursabile.
Durata de realizare a tronsonului cinci (în lungime de 30,35 kilometri) al viitoarei autostrăzi Sibiu-Piteşti este de 60 luni, dintre care 12 luni perioada de proiectare şi 48 de luni pentru execuţia lucrărilor. Traseul începe la Curtea de Argeş şi continuă paralel cu râul Argeş până la centura municipiului Piteşti.