A murit fostul deţinut politic care a organizat prima revoltă anticomunistă de la închisoarea Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Nicolae Dumitru a trecut prin calvarul închisorilor de la Piteşti şi Aiud FOTO: Denis Grigorescu
Ioan Nicolae Dumitru a trecut prin calvarul închisorilor de la Piteşti şi Aiud FOTO: Denis Grigorescu

S-a stins din viaţă Ioan Nicolae Dumitru (97 de ani), fost deţinut politic şi membru de onoare al Memorialului Închisoarea Piteşti. În mai 1947 a fost unul dintre organizatorii primei revolte anticomuniste de la închisoarea Piteşti şi a fost închis un an şi două luni la Aiud pentru organizarea revoltei, iar timp de şase ani a colaborat cu Europa Liberă.

Colonelul în rezervă Ioan Nicolae Dumitru, s-a născut pe 21 octombrie 1920 la Piteşti. A luptat între 1942 şi 1945 pe ambele fronturi, de Est şi de Vest, în cel de-Al Doilea Război Mondial. După cum spunea într-un interviu pentru Weekend Adevărul în octombrie 2017, din unitatea lui s-au întors acasă doar 40% dintre militari plecaţi pe front. Povestea sa de viaţă şi experienţele sale sunt cu adevărat impresionante.

L-a cunoscut pe Regele Mihai

În 1944, pe când era pe front, Ioan Nicolae Dumitru l-a cunoscut pe Regele Mihai: „Am luat masa cu Majestatea Sa la nord de Iaşi, împreună cu aproximativ 150 de ofiţeri. Majestatea Sa Regele Mihai venise în inspecţie în zonă. Ne-a strâns mâna la fiecare după ce am luat masa. Am trecut prin faţa sa, m-am prezentat şi apoi am plecat înapoi pe front. Nu o să uit niciodată acea întâlnire“.

Un mare admirator al lui Iuliu Maniu, Ioan Nicolae Dumitru s-a înscris în PNŢ, iar între 25 octombrie 1945 şi 5 mai 1947 a fost preşedinte pe Argeş al organizaţiei de tineret a partidului.

Pe 5 mai 1947, Ioan Nicolae Dumitru a fost arestat alături de mai mulţi membri ai PNŢ, singura „vină“ fiind aceea că era ţărănist. În octombrie 2017 a rememorat pentru Weekend Adevărul ziua arestării. „La ora 5.00 dimineaţa am auzit o bătaie puternică în poarta de la intrare. La poartă erau un comisar pe care îl cunoşteam şi un gardian înarmat. Comisarul respectiv mi-a spus, făcându-mi semn cu ochiul, că sunt chemat la Comisariatul de poliţie să dau o declaraţie. După câteva minute a intrat după mine în curte şi mi-a spus la urechi să îmi iau haine groase şi bocanci pentru că urmează arestări masive în rândul ţărăniştilor. Tata murise cu un an înainte, iar mama, care rămăsese singură, a început să plîngă şi mi-a spus că a suferit cât am fost pe front, iar acum fără nici un ajutor de trai va avea o suferinţă cruntă. Mi-am luat o haină de piele îmblănită şi bocancii în care luptasem în război. La Comisariat am găsit toată conducerea PNŢ de puteai să faci un mic congres. Comisarul-şef ne-a spus să urcăm în camioanele din curte, care ne-au dus la închisoarea Piteşti în aceeaşi zi. Ni s-au luat buletinele de identitate, ceasurile, bijuteriile, inelele pe care le aveam“.

La Închisoarea Piteşti, Ioan Nicolae Dumitru l-a cunoscut şi pe directorul acesteia, căpitanul Alexandru Dumitrescu, cel care ulterior a avut un rol esenţial în coordonarea Experimentului Piteşti.

La nici trei săptămâni după ce fusese încarcerat, din cauza condiţiilor mizerabile din închisoare, Ioan Nicolae Dumitru a organizat o revoltă alături de alţi 38 de deţinuţi. Pe 22 mai 1947, la Închisoarea Piteşti a fost prima revoltă anticomunistă. Închisoarea a fost ocupată timp de opt ore de 600 de deţinuţi, revolta fiind înăbuşită apoi de armată, mai multe persoane fiind rănite.

AM STRIGAT: «MOARTE COMUNIŞTILOR!»“

ioan nicolae dumitru praga 1944

Cum s-a ajuns ca deţinuţii să se revolte şi ce s-a întâmplat în acea zi? „Stăteam câte 15-20 de deţinuţi înghesuiţi într-o celulă. Primeam doar o dată pe zi mâncare, la prânz, iar aşa-zisa mâncare era o apă colorată cu verdeţuri. Timp de trei zile nu ne-au mai dat apă, pretextând că e o defecţiune. Ne era atât de sete încât ne uitam la urină şi ne venea să o înghiţim. În a treia zi, ca să ne facă şi mai rău, ne-au adus mâncare sărată. Cu noi în celulă mai era închis un sârb, pe numele său Lokman Lokmanovici. El era un fost luptător de circ şi avea o musculatură şi o forţă impresionante. Auzind că sunt macedonean, mi s-a alăturat cu o prietenie nedisimulată. În ziua când ni s-a dat această mâncare sărată şi rău mirositoare, când a venit masa, a apucat cazanul cu mâncare şi l-a aruncat în sala secţiei spunând: «Macedonene, acum ori murim ori scăpăm, ăştia vor să ne omoare!». Cu forţa lui herculeană a îndepărtat gratiile ce despărţeau secţiile şi cei aproape şase sute de deţinuţi politici s-au unit strigând: «Moarte comuniştilor!». Toţi caralii au fugit, iar noi am ocupat închisoarea în întregime. După vreun sfert de oră, închisoarea a fost înconjurată de o companie cu patru mitraliere gata de tragere. La 40-50 de metri de întrarea în închisoare era instalată o mitralieră comandată de un locotenent care mă cunoştea. Când ne-am năpustit să ieşim afară, un tip înalt cu părul alb ne-a oprit spunând că va discuta el cu conducerea ce va urma să vină. Strigătele noastre se auzeau în oraş, iar sute de oameni au venit în jurul închisorii. Din cauza setei provocate de lipsa de apă eram într-o stare care nu mai putea fi controlată. Am urcat alături de zeci de deţinuţi pe acoperişul închisorii şi am strigat «Moarte comuniştilor!» şi «Trăiască regele!». N-a trecut jumătate de oră şi au venit mai mulţi de la conducerea oraşului, iar cel mai în vârstă dintre deţinuţi, pe numele său Oteteleşteanu, un boier vechi, a explicat situaţia dramatică care a produs această răscoală. Imediat autorităţile au căzut de acord cu reprezentantul nostru, care a promis şi au adus două cisterne cu apă. Noi ne-am retras în celule şi viaţa de agonie ca deţinuţi politici şi-a reluat cursul“, îşi amintea Ioan Nicolae Dumitru anul trecut.

După zece zile, cei 39 de iniţiatori ai revoltei au fost strigaţi nominal de gardienii de la Închisoarea Piteşti şi li s-a ordonat să îşi strângă lucrurile, spunându-li-se că vor fi trimişi la Bucureşti ca să fie judecaţi pentru răscoală. Însă trenul cu deţinuţi nu a mers la Bucureşti pentru o judecată, ci într-un loc înfiorător: închisoarea Aiud. Celula în care Ioan Nicolae Dumitru a fost repartizat alături de mai mulţi colegi nu avea paturi, iar în colţ era o tinetă pentru nevoile fizice, deţinuţii având voie doar o oră pe săptămână să se spele la chiuvetele din curte.

Când a ieşit din închisoarea Aiud, după un an şi două luni, în toamna lui 1948, Ioan Nicolae Dumitru slăbise enorm: mai avea doar 51 de kilograme.

La poarta închisorii, când s-a văzut liber, a căzut în genunchi, a sărutat pămîntul şi a fugit spre gară.

Readaptarea la viaţa în afara închisorii a fost dură pentru Ioan Nicolae Dumitru. Se întorcea acasă fără nicio situaţie financiară cu care să se poată întreţine şi în acelaşi timp să îşi poată întreţine mama. „Bărbatul sorei mamei care avea o situaţie bună, m-a ajutat în acest timp greu prin procurarea unui autocamion dintr-un parc de maşini de front şi vândute aproape pe nimic. Am găsit o maşină puternică şi încă aptă de a mai fi folosită. Am lucrat cu ea un an de zile în calitate de cărăuş de vin şi ţuică, până ce un comisar, tot cunoscut, mi-a spus s-o dau pe ce o dau deoarece cei de la PCR urmau să mi-o confişte. Am început alergatul după un serviciu, deoarece dispuneam de acte ce dovedeau calitatea de contabil. Unde mă duceam îmi cereau carnetul de PCR. Am găsit un post la un spital la Ştefăneşti care deservea pe răniţii partizani greci veniţi în ţara noastră din dispoziţie sovietică. Spunând că nu sunt membru PCR, mi-a spus că nu-i nimic, şi a doua zi am plecat împreună cu doctorul Bolu, director la Ministerul Sănătăţii, iar un şef de serviciu de la Contabilitate, după zece minute de discuţii pe teme contabile mi-a eliberat actul de contabil-şef la acest spital din Ştefăneşti“, spunea Ioan Nicolae Dumitru în octombrie 2017 într-un interviu pentru Weekend Adevărul. În 1951 s-a căsătorit. A muncit timp de 36 de ani în mai multe spitale din Argeş. Şi în toată această perioadă a fost monitorizat constant de Securitate.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite