Piteşti: Spitalul Judeţean Piteşti a rămas pe „burta goală”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu mai sunt bani pentru a cumpăra alimentele necesare bolnavilor internaţi. La Spitalul Judeţean Piteşti criza s-a autizat. Nu mai sunt bani pentru achiziţionarea alimentelor necesare pentru pregătirea mesei bolnavilor internaţi în spital.

Pacienţii îşi aduc mâncarea de acasă, iar pentru cei care nu au posibilitatea, personalul medical şi conducerea unităţii, pun bani şi le cumpără hrana necesară.

 
Hrană fără carne
De trei luni, la Spitalul Judeţean Piteşti nu se mai achiziţionează carne decât pentru secţia Dializă. Pentru ceilalţi pacienţi, hrana este bazată pe legume şi lactate de cateva ori pe săptămână.

 „Hrană le oferim pacienţilor în fiecare zi, chiar dacă este fără carne. De trei luni nu se mai aduce carne decât la dializă. Totuşi, de trei ori pe săptămână avem în meniu brânzeturi şi lactate”, spune directorul administrativ al spitalului, Tatiana Preduţ. În această dimineaţă, la bucătăria Spitalului Judeţean Piteşti se pregătea masa de prânz. Supa era făcută doar din ceapă şi morcov, pentru ca nu mai exista altceva în depozit, iar la felul al doilea era pusă la fiert varza. Cam atât până va fi depăşită această criză alimentară. La micul dejun s-a dat ceai cu pâine şi brânză topită. Un meniu foarte sărăcăcios din cauza lipsei banilor.

„Încercăm să facem tot ce putem pentru a le oferi pacienţilor ceva de mâncare. Azi facem supă de legume, numai cu morcov şi ceapă şi varză călită. Deocamdată altceva nu avem pentru că mai mult nu s-a putut cumpăra. Aşteptăm şi noi zilele când vom avem ce să gătim din plin”, spune Marinela Trandafir, dieteticianul care se ocupă de meniul pacienţilor.


Negocieri zilnice cu CAS-ul
Conducerea Spitalului poartă zilnic negocieri cu reprezentanţii Casei Asigurărilor de Sănătate pentru a mai scoate ceva bani pentru a depăşi această situaţie. Nu doar lipsa alimentelor este o problemă, ci şi lipsa fondurilor pentru consumabile, reparaţiile şi multe altele.

„La 1 septembrie era deja depăşită valoarea bugetului pentru alimente pentru tot anul. Şi nu doar aceasta eate problema. Avem monitorizare electronică pe toate secţiile. Totul se face informatizat. Dacă nu facem bilete de internare şi externare şi multe alte documente, CAS-ul nu ne mai dă banii”, spune Tatiana Preduţ. Totuşi, spitalul încă primeşte pacienţi, în medie cu peste 1000 lunar faţă de cifra acoperită la nivel de cheltuieli de către CAS.

 „Madicamente avem, stricul necesar. Pacienţii să nu stea acasă dacă au probleme. Toată lumea îşi face treaba, medicii, asistentele, tot personalul şi vom rezista indiferent de presiuni. Acum am primit o sumă de urgenţă de la CAS, dar trebuie să fim foarte atenţi ce cheltuim. Dacă dăm prea mult pe hrană, ni se taie din banii pentru căldură, salarii sau alte cheltuieli”, adaugă Tatiana Preduţ. 
 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite