Accident grav pe DN 7. Un şofer a rămas două ore blocat între fiarele maşinii
0Şoferul unui BMW a văzut moartea cu ochii marţi dimineaţă după ce maşina pe care o conducea a intrat pe contrasens şi a lovit un TIR pe DN 7, în localitatea Valea Ursului. Se pare că şoferul bucureştean ar fi adormit la volan, iar maşina sa a intrat pur şi simplu sub TIR-ul care venea din sens opus.
Ionel Călăraşu, de 31 de ani, şoferul BMW-ului, a rămas prins între fiarele contorsionate ale maşinii, fiind nevoie de intervenţia unui echipaj de la Descarcerare pentru ca acesta să fie scos.
După două ore de tăiat fiare, pompierii l-au scos pe şofer, care a fost conştient tot timpul, iar o ambulanţă l-a transportat la spital.
Circulaţia a fost blocată timp de câteva ore, în zonă formându-se cozi de maşini de peste 5 kilometri. Traficul a fost deviat pe DN 7 C prin Curtea de Argeş.