Top 10 bancuri cu avocaţi: care e asemănarea dintre OZN-uri şi avocaţii sinceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vă prezentăm o colecţie de 10 bancuri pe tema avocaţilor şi a situaţiilor hilare din sălile de judecată. Propriile glume din această categorie le puteţi scrie la secţiunea de comentarii.

1. Avocatul îşi întreabă unul din viitorii clienţi:

- Şi aveţi banii necesari pentru a vă permite să fiţi apărat de mine?

- Da, am două casete cu bijuterii.

- Bine, atunci să vedem...De ce sunteţi acuzat?

- De furtul celor două casete cu bijuterii...

2. - De mâine eşti liber! Îl anunţă, bucuros, avocatul, pe clientul lui.

- Da, mă bucur foarte tare, n-am ce zice, bombăni deţinutul. Mă chinui vreme de 5 ani să pregătesc o scară de frânghie, 3 ani ca să pilesc zăbrelele şi dumneata îmi vii cu decretul de amnistie tocmai acum, când eram gata să evadez...

3. Un tânăr avocat îi spune unui coleg de breaslă:

- Avocatul este cea mai liberă creatură din lume. El nu este dependent de nimeni, în afară de clienţii săi, de colegi, de judecători şi de tribunale!...

4.- Domnule avocat! Cât credeţi că va dura toată şedinţa asta?

- Pentru mine trei ore, pentru dumneata trei ani...

5. Dacă o persoană ajută un hoţ înainte de a săvârşi un furt, se numeşte complice şi va plăti pentru asta. Dacă o altă persoană ajută un hoţ după ce a săvârşit fapta, se numeste avocat şi este plătit pentru asta.

6. Un client îşi întreabă avocatul:

- Cât cereţi pentru o consultaţie?

- 3000 euro pentru trei întrebări.

- Nu este un pic cam scump?

- Ba da… Şi care este a treia întrebare? 

7. Unul trecea pe lângă o piatră funerară pe care scria:

„Aici se odihneşte un avocat, un om cu un suflet bun, un om onorabil“.

- „Doamne Sfinte!“ îşi face cruce tipul. „Ăştia au băgat trei oameni în acelaşi mormânt!“

8. Doi avocaţi intră într-un bar şi comandă nişte băuturi.

Apoi îşi scot câte un sandviş din servietă şi încep să mănânce...Barmanul îi vede şi îi atenţionează, pe fiecare:

- Vă rog să mă scuzaţi, dar în bar nu e permis să vă consumaţi propriul sandviş!

Cei doi s-au uitat unul la celălalt, au dat din umeri, au făcut schimb de sandvişuri şi au continuat să mănânce.

9. Un avion are probleme cu motorul, aşa că pilotul trimite echipajul să se asigure că toţi pasagerii sunt aşezaţi şi cu centurile puse, în eventualitatea unei aterizări de urgenţă.

Câteva minute mai târziu pilotul întreabă dacă toată lumea e aşezată şi pregătită.

- Toţi sunt aşezaţi şi pregătiţi, răspunde un membru al echipajului, mai puţin avocaţii, care se învârt de colo colo şi împart cărţi de vizită.

10. Care e asemănarea dintre OZN-uri şi avocaţii sinceri?

Lumea aude despre ei, dar nu-i vede niciodată...

Surse: hazdenecaz.ro, bancuri-glume-poante.ro, avocatnet.ro, googu.ro

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite