Neamţ: Maşină recuperată de scafandri din Bistriţa (Galerie FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O autoutilitară furată de la un depozit din Dumbrava Roşie a fost scoasă la mal din canalul de aducţiune de la Roznov

Autoturismul descoperit ieri dimineaţă în apele Bistriţei nu mai avea numerele de înmatriculare, dar era cu cheile în contact.

Paznicul hidrocentralei de la Roznov a observat ieri, în jurul orei 9.00, în canalul de aducţiune al râului Bistriţa, ceva ce semăna cu plafonul unui autoturism.


Omul a anunţat imediat Poliţia gândindu-se la ce e mai rău: „Prima dată am crezut că e vreun coviltir sau nişte gunoaie aruncate de cineva. Mai multe maşini au căzut în canalul ăsta. Eu n-am auzit vreun zgomot că dacă auzeam...”, spune paznicul hidrocentralei. La faţa locului au ajuns poliţiştii din oraş şi pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ (ISU).  

Eforturi ale scafandrilor

Recuperarea autoutilitarei a fost o operaţiune destul de anevoioasă desfăşurată timp de trei ore cu ajutorul pompierilor militari şi al scafandrilor. Problema era adâncimea apei în zonă şi curenţii puternici.

„Noi am intervenit cu o autospecială şi cu barca pneumatică, dar am fost ajutaţi şi de scafandri de la Hidroelectrica. Ei au legat şufa de maşină şi noi am tras-o afară cu autospeciala”, a precizat căpitanul Iulian Jugan, şeful ISU Neamţ.

Ioan Tomuleasa, proprietarul maşinii reclamase dispariţia autoutilitarei ieri dimineaţă. În timp ce poliţiştii preluau datele preliminare de la societate, au fost sesizaţi că s-a găsit o maşină în canalul de la Roznov. „Am fost informaţi că un autoturism cu aceleaşi caracteristici este abandonat în râul Bistriţa şi am constatat că este autoturismul furat. Există un cerc de suspecţi”, a declarat agent-şef  Florin Alistar, de la Serviciul Cercetări Penale din cadrul Poliţiei Piatra Neamţ.
 
Variante de cercetări

În autoturism nu erau victime, dar este luată în calcul şi varianta ca şoferul să fi fost luat de curenţi. Oamenii care se adunaseră să vadă intervenţia nu recunoşteau însă  autoturismul, iar poliţiştii bănuiesc că maşina a fost furată şi abandonată, mai ales că în contact erau cheile şi nu mai avea nici numerele de înmatriculare. „Maşina are o portieră ruptă, iar paguba e de cel puţin 2000 de lei. Nu cred totuşi că mai am ce face cu ea, că a stat pe fundul apei. Eu am vreo două bănuieli, dar dacă nu am probe, las Poliţia să se ocupe de caz”, a declarat Ioan Tomuleasa, patronul firmei care are depozitul din care a fost sustrasă autoutilitara.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite