Din vară, orădenii vor circula pe bază de card, cu tramvaiul şi autobuzul
0Csuzi Istvan, directorul Oradea Transport Local (OTL), a anunţat că, graţie unui proiect în care sunt implicate şapte oraşe europene, în Oradea se va circula, începând din vara anului viitor, pe bază de card. În sistemul de e-ticketing se vor investi 250.000 de euro.
În loc de bilete şi abonamente, orădenii care folosesc mijloacele de transport în comun vor avea la dispoziţie carduri electronice, aşa cum se întâmplă în oraşele din vestul Europei şi, mai nou, şi în oraşe româneşti precum Timişoara şi Bucureşti.
În implementare
Implementarea sistemului de e-ticketing se face prin intermediul unui proiect intitulat ATTAC, care are ca scop creşterea atractivităţii transportului în comun. Prin acest parteneriat, care implică şapte oraşe europene, OTL va beneficia de finanţare în valoare de 250.000 de euro. „Proiectul este în curs de implementare şi va permite cunoaşterea cu exactitate a numărului de călători pe un anume tramvai sau autobuz, iar aşa vom putea determina optimizarea unor trasee şi evitarea aglomeraţiilor", a spus Csuzi Istvan. Acesta a precizat că trecerea pe sistemul electronic nu va influenţa preţul călătoriilor în transportul public, chiar dacă iniţial, acest lucru va aduce pierderi companiei.