Lucrările la noul pod din zona Dragoş Vodă ar putea fi gata la mijlocul lunii martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la podul care va lega străzile Dragoş Vodă şi Făcliei au fost reluate, în prezent fiind în curs sudarea tronsoanelor metalice, pe malul drept al Crişului Repede. După sudarea celor 16 tronsoane, podul va fi „lansat" de pe malul drept spre malul stâng, printr-o tehnologie nouă.

Construcţia podului care va lega străzile Dragoş Vodă de strada Făcliei a început în vara anului trecut, iar până  acum au fost realizate cele două culei şi două pile de sprijin.

„După sudarea celor 16 tronsoane, podul va fi „lansat" de pe malul drept spre malul stâng, printr-o tehnologie nouă. Lucrările sunt executate de firma Construcţii Bihor, contractată de societatea Macio, care suportă costurile construcţiei podului", se spune într-un comunicat al Primăriei Oradea.  Firma Macio estimează că  montarea părţii metalice a podului va fi gata până la data de 15 martie, urmând ca cel târziu până la sfârşitul lunii aprilie să se toarne beton şi să fie finalizate toate lucrările aferente.  

Bani de la Primărie

După ce investitorul privat va termina construcţia podului, Primăria Oradea trebuie să facă rampele de acces. „ Lucrările vor fi executate de SC Construcţii Bihor şi Drumuri Orăşeneşti, contractul prevăzând realizarea rampelor în lungime totală de 163 metri, giraţia de pe strada Dragoş Vodă, intersecţia de pe strada Făcliei, pasajul pietonal, iluminatul public, marcajele şi indicatoarele rutiere. Valoarea contractului este de 2.092.042,62 lei fără TVA", se spune într-o informare a administraţiei locale.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite