Președintele Consiliului Județean Bihor va lua micul dejun cu Barack Obama
0Filoamericanul de la cârma județului Bihor este invitat din nou la Casa Albă, unde anual, în prima zi de joi a lunii februarie, se reunesc oficialități din toate colțurile lumii, pentru a lua micul dejun cu Președintele Statelor Unite ale Americii, sub semnul credinței. Radu Țirle a plecat astăzi spre Washington DC, pentru a participa la o nouă ediție a evenimentului „Mic dejun cu rugăciune”.
Programul cuprinde de obicei două discursuri, dintre care unul este al președintelui SUA. În anii trecuți au mai luat cuvântul Bono de la formația U2 (acesta a vorbit despre salvarea copiilor din Africa) și directorul Institutului Internațional de Genetică, despre relația dintre știință și religie. Până în prezent la „Micul dejun cu Rugăciune” au participat doi dintre președinții României, Ion Iliescu și Emil Constantinescu.
Se țese rețeaua altruiștilor
Cu o tradiție de 58 de ani, evenimentul reunește personalități din aproximativ 170 de state, de la președinți la oficialități din diverse domenii de activitate. Socializarea este cuvântul cheie la această întâlnire la care, prezentându-se pe sine, participanții lucrează practic la imaginea propriei țări. "Niciodată nu stai la masă cu conaționali. De obicei jumătate din comeseni sunt americani, cealaltă jumătate fiind reprezentată de invitați din alte state", a povestit Radu Țîrle din experiența anilor trecuți. "Se intră în sală la ora 7, la ora 8 fiind așteptat președintele. În acest interval fiecare persoană are timp să converseze cu cei de la masă. Se face schimb de cărți de vizită și se stabilesc contacte. Am fost de fiecare dată surprins să constat că România este cunoscută în SUA și în lume", a recunoscut Radu Țîrle. Dintre lucrurile pe care americanii le știu despre noi , președintele CJ Bihor amintește de Dracula, Nadia Comăneci și problema orfanilor.
Pe banii americanilor
Practic, la „Micul dejun cu Rugăciune" se inițiază construirea unei relații. „Am legat prietenii cu cei cu care am stat la masă în anii trecuți. Este ca și cum ai intra într-o rețea care te preia dacă se constată că nu ești egoist. Americanii mă știu ca pe un cărăuș al oficialilor din România. Până în prezent am dus la schimburi de experiență în SUA aproximativ 300 de șefi de instituții, cu finanțare americană", a spus Radu Țîrle, declarându-se "filoamerican până în codul genetic".
De export
În privința lucrurilor pe care românii le-ar putea „exporta" în SUA, Radu Țîrle a spus că ar trebui să mizăm pe tradițiile și pe obieciurile noastre. „Americanii sunt oameni deschiși spre cunoaștere. Sunt sincer interesați de satul românesc, de cultura populară", a observat președintele CJ Bihor. În fiecare an acesta duce materiale promoționale cu Bihorul și cu România în general, obiecte de artizanat, mici sculpturi și țesături - pe care a avut bucuria să le regăsească ulterior în birourile sau locuințele celor cărora le-a făcut cadou.