Mărturia procurorului Emilian Eva, care a instrumentat dosarul lui Voiculescu: „Nimeni nu a venit să-mi dea vreo sugestie sau să-mi sugereze ceva“
0Procurorul ieşean Emilian Eva, cel care a realizat rechizitoriul din dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, a vorbit pentru prima dată cu jurnaliştii despre dosarul ICA.
Emilian Eva nu a dorit să comenteze în particular sentinţa de condamnare din dosarul ICA, vorbind însă despre acuzaţiile-fluviu aduse de armata media a lui Dan Voiculescu, în perioada premergătoare procesului, la adresa sa sau a celorlalţi colegi care au lucrat la ancheta din dosarul ICA.
“Ca regulă profesională, mi-am impus să nu comentez hotărârile pe care instanţele de judecată le iau la rechizitoriile pe care le întocmesc, indiferent dacă acestea sunt în acord cu concluziile mele sau sunt diferite. De aceea nu am să fac aprecieri pe această temă. Totuşi, vreau să fac câteva precizări care nu privesc sentinţa, ci anumite comentarii făcute la adresa mea de către persoane implicate în dosar sau de alţii care s-au pronunţat pe marginea acestuia şi au avut acces la media. Mai întâi vreau să spun clar că nimeni nu a făcut vreo presiune asupra mea să iau vreo măsură sau alta în cursul desfăşurării anchetei. Nimeni nu a venit să-mi dea vreo sugestie sau să-mi sugereze ceva”, a spus Eva pentru Ziarul de Iaşi
Procurorul ieşean a mai menţionat că ideea vehiculată obsesiv la Antena 3, că ar fi primit indicaţii de la alţii, din DNA sau din mediul politic, este “total neadevărată”.
“S-a speculat şi că am încercat să influenţez expertul DNA la calcularea prejudiciului, ceea ce este, de asemenea, neadevărat. Experţii DNA fac parte dintr-un serviciu aparte, au propriile reguli şi metode de lucru. Sunt tehnicieni care lucrează după rigorile propriilor meserii. Apoi trebuie să spun că toate audierile s-au făcut în prezenţa avocaţilor celor învinuiţi, uneori fiind nevoit să solicit sala de consiliu, pentru că erau foarte mulţi şi nu încăpeam toţi în birou”, a mai precizat Emilian Eva.
Acesta a încheiat spunând că, din punctul său de vedere, toate procedurile derulate în instrumentarea dosarului în care Dan Voiculescu a fost acuzat de spălare de bani au fost în conformitate cu legea. De asemenea, fostul procuror DNA a precizat că toate deciziile luate în acest dosar au fost doar ale lui, “pe baza probelor pe care le-am avut şi a concluziilor care reieşeau din acestea.”
Emilian Eva a părăsit DNA Iaşi la începutul acestui an, urmare a unei cereri personale, el activând în prezent la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
Dan Voiculescu (67 de ani) a ajuns la Penitenciarul Rahova după ce a fost condamnat la 10 ani de închisoare. De asemenea, şi ceilalţi condamnaţi la închisoare cu executare în dosarul „ICA” au fost duşi în arest. Curtea de Apel Bucureşti a dat, vineri, sentinţa definitivă în acest caz. Cu această ocazie, judecătorii au decis să-i confişte lui Dan Voiculescu mai multe terenuri, dar şi imobilul în care se află postul Antena 3.
Omul de
afaceri
Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul „ICA” în care era acuzat de spălare de
BANI
. Magistraţii au decis respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice în cazul omului de
afaceri
.
Dan Voiculescu, fondatorul Partidul Conservator (Partidul Umanist Român în 1992), este un personaj controversat, care şi-a împărţit activitatea între
AFACERI
şi lumea politică. A fost ales senator în trei legislaturi, iar în 2013 a renunţat la viaţa politică dându-şi demisia din Parlament.
Averea familiei lui Dan Voiculescu, care a primit astăzi sentinţa în dosarul ICA, este estimată la 120 de milioane de
EURO
şi ocupă locul 24 în clasamentul „Forbes 500 Miliardari“, publicat în toamna anului trecut. Potrivit declaraţiei de avere însă, Voiculescu este un fost senator, cu o pensie lunară de 2.700 de lei, dar cu sume importante în conturi.
Ce rămâne în urma lui Dan Voiculescu: trei secvenţe de la arestarea unui mogul media
Printre jurnaliştii prezenţi la intrarea în clădirea unde se predase Dan Voiculescu, au fost şi câţiva dintre angajaţii săi. Pentru aceştia, 8 august 2014 va rămâne în istoriile personale ca o zi extrem de confuză.
Dumitru Ghiorghiu, expertul dat afară din DNA, se face scut pentru inculpatul Dan Voiculescu
Un fost expert al DNA, dat afară pentru grave abateri disciplinare a sărit în apărarea lui Dan Voiculescu în studiourile Antena 3. Dumitru Gheorgiu a fost demis din Direcţia Naţională Anticorupţie pentru că divulga date secrete din dosare mediului politic, îşi urmărea colegii şi îi înregistra pe ascuns.
Curtea de Apel Bucureşti a judecat, luni, un nou termen al dosarului ICA, în care Dan Voiculescu este acuzat de spălare de
BANI
. Omul de
afaceri
a fost condamnat deja la 5 ani de închisoare în acest caz, dar a făcut recurs. După 11 ore de audieri judecătorii au decis să continue procesul marţi dimineaţă. Asta după ce au respins peste 40 de cereri venite din partea avocaţilor, dar şi audierea a 14 martori propuşi de apărare.
La cinci ani şi nouă luni de la trimiterea în judecată şi un periplu pe la trei instanţe din Capitală, dosarul „ICA”, în care Dan Voiculescu (67 de ani) a primit deja o condamnare de cinci ani de închisoare, a intrat pe ultima sută de metri, iar Curtea de Apel Bucureşti ar putea anunţa o decizie finală în acest caz chiar luni.
Măsura controlului judiciar, dispusă în dosarul în care Dan Voiculescu este acuzat de şantaj, vine ca urmare a gravităţii acuzaţiilor ce i se aduc omului de
AFACERI
, dar şi pentru a fi evitate presiunile pe care acesta le-ar putea face, având în vedere că este judecat într-un alt dosar pentru fapte similare. Asta arată magistraţii Tribunalului Bucureşti în motivarea deciziei prin care au menţinut măsura impusă de procurorii anticorupţie.
SENTINŢĂ Dan Voiculescu rămâne sub control judiciar şi nu scapă de vizitele la poliţie
Omul de
AFACERI
Dan Voiculescu va continua să facă drumurile zilnice la poliţie, asta după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins cererea acestuia de ridicare a controlului judiciar impus de procurorii anticorupţie în noul dosar în care este acuzat de şantaj. Înainte de decizia instanţei, acesta s-a prezentat la sediul Poliţiei Ilfov, spunându-le jurnaliştilor că a venit „la datorie”.
Dan Voiculescu a declarat luni, în faţa magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, că ştie ce învinuiri îi sunt aduse în dosarul ICA, dar nu le recunoaşte. Cel care l-a dat de gol a fost un angajat al institutului, care a arătat rolul afaceristului în privatizarea ICA. Judecătorii au stabilit un nou termen în dosar: 4 august. Avocatul lui Voiculescu a anunţat că a cerut schimbarea încadrării juridice în tăinuire, fără a da alte detalii.
De ce vrea Voiculescu strămutarea procesului ICA de la Curtea de Apel Bucureşti
Fostul senator Dan Voiculescu, judecat în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, încearcă să tergiverseze procesul prin noi stratageme. Voiculescu invocă lipsa de imparţailitate a magistraţilor desemnaţi să judece cazul.
Omul de Dan Voiculescu a declarat, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că va înfiinţa o organizaţie nonguvernamentală de investigaţii care va avea ca obiect de activitate scoaterea la iveală atuturor activităţilor lui Traian Băsescu. Mai mult, acesta a ţinut să precizeze că în niciunul din dosarele în care este implicat nu există dovezi împotriva sa.