Iaşi: Audierile în dosarul agenţilor de la Rutieră s-au mutat la Parchet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţii de la Serviciul Poliţiei Rutiere, acuzaţi de infracţiuni de corupţie, au fost chemaţi să dea declaraţii în faţa procurorilor de la Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi

După ce aproape patru luni agenţii de la Rutieră au fost audiaţi de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), a venit rândul ca aceştia să dea explicaţii procurorilor. O parte dintre oamenii legii au fost citaţi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi pentru a da declaraţii, iar alţii pentru a li se prezenta materialul de urmărire penală.

De asemenea, mai multe persoane din Piatra Neamţ au fost chemaţi săptămâna trecută pentru a afla care sunt acuzaţiile care li se aduc înainte de emiterea rechizitoriului. Cum aceştia nu au venit audierile s-au amânat.

„Se fac şi audieri şi se prezintă şi materialul de urmărire penală. Nu a fost finalizat încă rechizitoriul pentru că unele persoane s-au prezentat mai târziu la audieri ”, a declarat procurorul general Iulian Ispir, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

 Procurorii au demarat o anchetă la începutul anului şi au început urmărirea penală împotriva a 51 de agenţi, 41 de la Rutieră şi 10 de la diferite secţii. Aceştia au fost acuzaţi de abuz în serviciu, trafic de influenţă şi luare de mită. Anchetatorii au pus sub acuzare şi mai mulţi oameni de afeceri din Piatra Neamţ.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite