Atracţiile turistice neştiute ale Iaşiului. Muzeul Viei şi Vinului sau conacul mareşalului Prezan sunt obiective pentru care merită să vă întoarceţi din drum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judeţul Iaşi ascunde nenumărate monumente istorice, unele cu valoare de patrimoniu, care stau ascunse turistului obişnuit.

Muzeul Viei şi Vinului, obiectiv care este situat în oraşul Hârlău, departe de rutele rutiere obişnuite, prezintă vechile tradiţii legate de producerea vinului.

Monumentul a fost ridicat în secolul al XVIII-lea de un urmaş al logofătului Tăutu şi cuprinde 10 săli tematice, care scot la lumină toate detaliile legate de producţia licorii bahice şi modul în care erau influenţate vieţile oamenilor de preţioasa băutură.

Astfel, primele trei săli ale muzeului sunt dedicate momentelor importante ale vieţii: naşterea, căsătoria şi moartea cu obiceiurile specifice, care implicau obligatoriu şi prezenţa vinului.

„Foarte puţini turişti care tranzitează Iaşiul au auzit de acest monument. Mai degrabă ştiu despre cramele de la Cotnari, unde merg să viziteze cramele şi să deguste vinuri", afirmă un specialist în turism din Iaşi.

Printre vase de ceramică, ţesături şi butoaie, curioşii pot găsi şi instalaţiile folosite la tescuirea strugurilor. 

Casa lui Alecsandri de la Mirceşti

O altă destinaţie de weekend poate fi Casa memorială „Vasile Alecsandri" de la Mirceşti, care prezintă viaţa autorului Chiriţelor. Monumentul ridicat în 1867, după planurile poetului, se află la o distanţă de aproape patru kilometri de şoseaua Iaşi - Roman şi Roman - Suceava.

Cele mai vechi şi frumoase vase de ceramică din cultura Cucuteni sunt adăpostite tot la Mirceşti, în camerele Muzeului arheologic, care a intrat în circuitul universal la sfârşitul secolului al XIX-lea.

"Domeniul stejarilor" de la Schinetea

Constantin Prezan, unul dintre cei şase mareşali pe care armata română i-a avut în toate timpurile, a locuit împreună cu soţia sa, Olga, la Schinetea, localitate situată la limita dintre judeţele Iaşi şi Vaslui.

Domeniul de 1.100 de hectare a fost cumpărat în 1896 şi reamenajat de către Prezan. Mareşalul Constantin Prezan a murit la data de 27 august 1943 şi a fost înmormântat în grădina conacului. Tot acolo a fost înmormântată şi soţia sa, Olga. Mormintele celor doi au fost săpate unul lângă altul în partea de sus a grădinii, înconjurate de pădurea de stejari, şi reprezintă unele dintre cele mai frumoase monumente de acest fel din judeţul Iaşi.

Naţionalizat de autorităţile comuniste după preluarea puterii, în conac a fost instalat un cămin-spital pentru persoane adulte cu handicap psihic sever. După revoluţia din decembrie 1989, doctorul Olga Macarie, nepoata mareşalului Prezan, a revendicat conacul şi terenul înconjurător. 

Olga Macarie a donat conacul şi terenul înconjurător către Muzeul Judeţean "Ştefan cel Mare" din Vaslui, care l-a transformat în obiectiv turistic, de circuit "foarte închis", însă. În conac au fost expuse obiecte originale, fotografii, arme, medalii, documente, uniforme militare care i-au aparţinut mareşalului Prezan. Locul merită vizitat şi pentru domeniul superb, îngrijit de către angajaţii Olgăi Macarie.

Mai puteţi citi:

Turism la Iaşi doar cu statistici şi târguri

Clădiri din perioada comunistă, în circuit turistic european

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite