Cetăţean olandez mort în avion în cursa spre Iaşi. Moartea suspectă a intrat în vizorul Parchetului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acesta este avionul în care a murit bărbatul FOTO Ionuţ Benea
Acesta este avionul în care a murit bărbatul FOTO Ionuţ Benea

Un bărbat de 67 de ani ce venea de la Eindhoven la Iaşi, cu o cursă aeriană, a murit înainte de aterizare după ce a suferit un stop cardio-respirator.

Bărbatul avea cetăţenie româno-olandeză şi a plecat spre Iaşi duminică seară. El lucra de mai mulţi ani în Olanda şi zburase de mai multe ori cu acelaşi operator de zbor.  

El nu a prezentat stări de rău în timpul zborului, însoţitoarele din avion precizând medicilor că au discutat cu el pe timpul cursei. De asemenea, înainte de aterizare stewardesele au verificat centura de siguranţă a bărbatului, acesta fiind în viaţă la acel moment. 


După aterizare, însă, însoţitoarele de zbor au observat că bărbatul nu mai dă semne de viaţă şi au sunat la 112. Un echipaj SMURD care a ajuns la faţa locului l-au resuscitat în jur de o oră pe bărbat, însă manevrele au eşuat iar medicii au fost nevoiţi să declare decesul. 


Reprezentanţi ai Poliţiei de Frontieră, dar şi ai Parchetului, s-au deplasat încă de aseară la faţa locului şi au efectuat verificări. Nu snt informaţii publice, până la acest moment, conform cărora bărbatul ar fi suferit de afecţiuni cardiace. 


Trupul său a fost transportat la IML, acolo unde urmează să fie efectuată necropsia. 

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite