After school ca-n poveşti ţinut închis dintr-un motiv caragialesc: primarul a desfiinţat consiliul local
0Un centru ultramodern pentru învăţământ construit într-o comună cu 3.000 de locuitori din Iaşi nu poate fi folosit de către elevi din cauză că primarul a desfiinţat consiliul local.
20 de copii din comuna ieşeană Cozmeşti ar putea să-şi pregătească temele pentru a doua zi în linişte, departe de zbuciumul din gospodăriile părinţilor.
Ar fi printre foarte puţinii copii din satele României care ar avea şansa să fie supravegheaţi de învăţători şi să mănânce o masă caldă gratuită într-o clădire ca la oraş, de tip „after school“.
Cei 20 de copii, zece de clasele I-IV şi alţi zece din V-VIII, au însă ghinion. Nenorocul lor este că edililor, aleşi de părinţi să conducă comuna, nu le pasă să înveţe copiii carte, ci să-şi vadă atinse scopuri politice obscure.
În localitate există o clădire de tip „after school“, ridicată ca parte a unui proiect integrat cu fonduri europene, în valoare de 2,5 milioane de euro, care a mai presupus asfaltarea a zece kilometri comunali de drum, construirea unei biblioteci şi organizarea unui festival în localitate.
Toate s-au făcut, inclusiv centrul de învăţământ, inaugurat cu fast în septembrie 2013. Clădirea modernă şi frumoasă stă însă cu lacătul pe uşă pentru al doilea an şcolar consecutiv la rând, din cauză că în localitate nu există consiliu local, for care ar trebui să aprobe un buget local, din care să se aloce bani pentru angajări, plata salariilor şi pentru hrana elevilor.
Interior al şcolii after-school din Cozmeşti FOTO Digi24 Iaşi
În octombrie 2013, primarul a cerut în contencios administrativ desfiinţarea consiliului local din cauză că majoritatea aleşilor nu s-a prezentat la trei convocări consecutive pentru şedinţe, trimise de edil începând cu iunie anul trecut.

Tribunalul Iaşi a decis desfiinţarea forului local pe 15 mai 2014, la şapte luni după solicitarea edilului, o decizie fără precedent în judeţul Iaşi după 1990. De ce nu s-au prezentat consilierii la şedinţe, când în joc era un proiect de 2,5 milioane de euro?
„Nu ştiu cum să mă exprim cu consiliul local ăsta ca să nu greşesc. Au vrut ei neapărat să aibă majoritata, mă înţelegeţi?“, răspunde Valeriu Enciu (foto jos), primarul PNL din Cozmeşti.

Este greu de înţeles cine şi de ce a vrut să aibă controlul în forul local, în condiţiile în care distribuţia consilierilor la Cozmeşti a fost extrem de eterogenă: PDL - 4, PPDD - 2, PNL - 2, PC - 2, PP - 1, PSD – 1.
Cert este că nici acum, la distanţă de patru luni de la pronunţarea deciziei judecătoreşti, Guvernul României n-a emis o hotărâre prin care să se permită organizarea de alegeri locale anticipate.
„Nu-i corect! Din moment ce s-a făcut, de ce nu s-a aprobat să se dea drumul de acolo, de la politică?“, se întreabă retoric localnicii din sat. Mai grav este că proiectele făcute cu bani europeni la Cozmeşti sunt acum în perioada de monitorizare post-implementare, care se întinde pe cinci ani.
O eventuală inspecţie guvernamentală ar putea decreta returnarea celor 2,5 milioane de euro. Perspectiva îi crează coşmaruri primarului, care spune că n-ar putea da banii înapoi nici în 50 de ani.
„Am vorbit la Finanţe (Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi – n. r.) să ne lase să cheltuim 12,5% din bugetul aprobat pe 2013, că aşa spune legea, că e posibil. În acest caz, am putea avea bani de salariu. Am vorbit cu profesorii, să lucreze pe bază de voluntariat până se rezolvă problema. Dacă mi se aprobă de la Finanţe, dau drumul într-o săptămână“, susţine primarul Enciu.
Ar fi nevoie de cinci oameni angajaţi la centrul after-school, trei cadre didactice, un fochist şi o femeie de serviciu. Veniturile anuale ale comunei se cifrează la 200.000 de lei. Practic, convenţia cu Fiscul ar permite edilului să cheltuiască în jur de 25.000 de lei, bani din care ar trebui plătite, pe durata unui an, salariile personalului din primărie, a profesorilor, pentru şcoală şi after school, şi pentru utilităţi. Chiar şi primarul recunoaşte că ar fi o realizare din seria „misiune imposibilă“.
Primarul, probleme cu ANI
Situaţia de la Cozmeşti este complicată şi mai mult prin faptul că Valeriu Enciu, primar la Cozmeşti din 1996, este acuzat de incompatibilitate de către inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate. Un verdict în procesul primarului, care a obţinut venituri de la o firmă privată în 2004, este programat pe 22 ianuarie 2015 la Curtea Supremă de Justiţie.
Enciu şi-ar putea pierde scaunul, iar prefectul de Iaşi susţine că tocmai acesta este motivul pentru care Guvernul n-a stabilit o dată pentru alegeri anticipate în comună.
„Alegerile nu se pot suprapune cu campania pentru prezidenţiale. Probabil, vor fi imediat după prezidenţiale. Dacă, între timp, va fi şi o pronunţare şi dacă cumva ar apărea situaţia în care aceasta este nefavorabilă primarului, atunci comuna Cozmeşti se bucură de privilegiul de a nu cheltui de două ori din bugetul local sume pentru organizarea alegerilor. Îmi propun să cer la Curtea Supremă o urgentare a termenului de judecată“, susţine Dan Cârlan, prefectul de Iaşi.
Mai puteţi citi:
Cât te costă clasa pregătitoare la o şcoală privată din Iaşi