Acolo, în adâncul sufletului vostru, vă rog să înţelegeţi părerile de rău ale omului Gheorghe Nichita. Păreri de rău pentru că a ieşit la iveală o mică parte din ceea ce sunt, din nenorcirile la care v-am supus şi pe care le-am făcut în oraşul ăsta. Astfel, există posibilitatea ca unii dintre voi să deschideţi ochii şi să vedeţi cât de mafiot sunt.

Regret enorm situaţia creată în ultimele zile, din cauza căreia comunitatea ieşeană a fost ţinta unui asediu mediatic nemeritat. Asta-i vrăjeală, ştiu sigur că unii dintre voi v-aţi prins, dar propoziţia de mai sus e strict pentru aceia care nu pricep oricum nimic. Celor care s-au prins că nu comunitatea ieşeană a fost ţinta unui asediu mediatic nemeritat (aşa cum am scris mai sus - de fapt, aşa cum a scris băiatul ăsta pe care-l plătesc din banii voştri ca să-mi facă PR la Primărie şi la partid) şi că presa a scris corect despre golăniile pe care le-am făcut, le spun doar atât: „Sunteţi nişte cretini isterici!”.

În aceste zile, vă rog să vă gândiţi la mine şi altfel decât la primarul care dirijează şantiere, care elaborează proiecte ample de infrastructură, care sprijină prin investiţii masive învăţământul ieşean. Nici n-aţi avea de ce să vă gândiţi aşa la mine, pentru că singurul şantier lângă care am fost cu tot sufletul şi singurele lucrări terminate cu adevărat în Iaşul ăsta al vostru au fost la Palas. Da, da, la Palas, tunul ăla mişto cu 12 hectare de teren lângă Palatul Culturii, pe care l-am dat eu cu gaşca mea de prieteni, având binecuvântarea celui mai mafiot, pardon!, celui mai credincios dintre credincioşii neamului, Daniel.

Vă rog să vă gândiţi la omul Gheorghe Nichita, la tatăl Gheorghe Nichita, la vecinul Gheorghe Nichita. :))))))))

Cred că aceşti doisprezece ani de când vă reprezint ca primar n-au fost vorbe în vânt. Mă rog, a fost vreun an şi înainte de ăştia în care m-aţi ales voi, dar atunci am pus mâna pe Primărie după ce m-au ajutat un fost baron care mai avea şi nişte creier, Solcanu îi zicea, şi încă un şmecheraş de modă veche, Simirad. Dar de perioada aceea vreau să uit, că n-am chef să-mi mai aduc acum aminte de fraierii ăia doi. Am auzit că dă bine să foloseşti cuvinte de astea, gen „vorbe în vânt”, că-s pe înţelesul prostimii, care le înghite fără să priceapă nimic din ce scriu eu aici.

Au fost ani şi ani în care, împreună cu voi toţi, am aşezat cărămidă peste cărămidă şi am făcut acest oraş modern, mai civilizat. În sensul că v-am tăiat teii, cretinilor şi istericilor ce sunteţi, v-am îndatorat pe 22 de ani şi am tocat banii, am falimentat CET-ul, am făcut ca toate străzile să aibă un număr constant de gropi, ca să putem avea tot timpul, incompetenţilor care mă criticaţi!, programul „Marea asfaltare” şi să le dau prietenilor mei contracte de peticit oraşul cât am chef.

Ah, da!, v-am modernizat Iaşul, istericilor, şi acum fix 10 ani, când v-am cumpărat la suprapreţ - dar ce suprapreţ! - 50 de autobuze MAZ, ca să le aveţi pentru următoarea sută de ani. Da, lăsaţi vrăjala aia că v-am zis, atunci, că e prima etapă a marelui proiect de modernizare a transportului public şi că n-a mai urmat nimic după. A fost prima şi ultima etapă, care-i problema?

Iaşul se află în plin proces de reconstrucţie, de finalizare a unor proiecte foarte importante de infrastructură, pe care le fac băieţii şmecheri care mă ajută să mă joc cum vreau cu banii voştri. E singura realitate care poate vorbi obiectiv despre mine şi despre echipa de la Primăria Municipiului Iaşi. De aceea, vreau să vă asigur că oraşul este funcţional şi că fiecare membru al echipei pe care am construit-o duce mai departe proiectele pe care ni le-am asumat. Folosesc şi eu cuvântul „echipă”, pentru că tot băiatul ăsta care m-a învăţat că e bine să vă trimit o scrisoare deschisă îmi suflă că-i de bine. Că aşa faci impresie acum, zici că ai o echipă, că tu lucrezi în echipă, că ai oamenii tăi, că treaba merge înainte. După mine, sincer, dar sincer, aş fi folosit, mai degrabă, grup infracţional organizat. Dar, mă rog… fie şi echipă!

Nu sunt un om perfect, dar nici voi nu sunteţi, cretinilor şi istericilor! O să vă zic în felul ăsta până când o să vă intre bine în cap că fix asta gândesc despre voi! Acum, în această situaţie, o ştiu mai bine ca oricine, pentru că n-am crezut niciodată, jur că n-am crezut!, că DNA-ul pe care-l ţineam la piept va ajunge la mine. Dar, na!, am uitat că DNA e şi la Bucureşti, nu doar la Iaşi. V-am zis că nu-s perfect.

Am avut mare încredere în oameni şi nu mă aşteptam ca cei pe care-i iubeam să profite de sinceritatea sentimentelor mele. Sinceritatea sentimentelor mele, în sensul că eu am fost foarte sincer când mi-am bătut iubita, când am ameninţat-o, când am terorizat-o, când le-am zis boilor, pardon!, poliţiştilor locali să ia banii voştri de la buget şi tot ce mai au nevoie ca s-o spioneze pe nenorocita aia care nu-şi dorea nici moartă să mă iubească!

Nu mă aşteptam ca aceştia să nu conştientizeze că fiecare lovitură pe care credeau că mi-o dau mie, de fapt o aplicau comunităţii al cărei reprezentant sunt. Eiiiiii, cum nu sunt!? Hai, nu fiţi cretini şi isterici, măcar acum, când am şi eu un moment de sinceritate. Însă, ajungă-i zilei răutatea ei! Bucata asta, ultima, am primit-o prin sms acum de la prietenii mei din BOR, care mi-au zis să bag neaparat chestia asta în text special pentru babele şi spălaţii pe creier care mă votează fără să-i oblig eu.

Nu am fost niciodată un laş. Nu voi fi nici acum. Mă rog… Aud de la tot felul de fraieri care se dau intelectuali că, dacă baţi o femeie, o spionezi, o ameninţi cu moartea, îi terorizezi prietenii, ca să-i bagi minţile în cap şi să se mărite, dracului!, cu tine, e laşitate… Ei bine, eu nu cred! Eu cred că asta e dovadă de mare bărbăţie. Aşa fac bărbaţii adevăraţi! Îşi bat femeile până le lasă late, ca să vad ele cine-i stăpânul casei, cine-i masculul feroce!

Imediat ce situaţia juridică mi-o va permite, voi ieşi în faţa dumneavoastră şi vă voi vorbi deschis şi transparent, aşa cum am făcut-o întotdeauna. În sensul că vă voi spune: „Ce dracu' vreţi mă, cretinilor şi istericilor, de la mine?”. Mă voi supune, fără ezitare, judecăţii instituţionale. Mda, v-am zis că, de data asta, au venit băieţii de la DNA Bucureşti şi nu prea mai am ce face.

Sunt un om cu frică de Dumnezeu. În final, El va fi cel care mă va judeca cu adevărat. Şi asta am primit-o pe sms tot de la prietenul ăla al meu din BOR.

De doisprezece ani, toate mesajele pe care vi le adresez poartă în dreptul numelui meu titulatura de Primar al Municipiului Iaşi. Nu e o simplă semnătură. Este însăşi raţiunea pentru care am muncit în toţi aceşti doisprezece ani: să vă fiu alături, să vă ascult şi să vă înţeleg, să construiesc, împreună cu dumneavoastră, acest oraş care ne este casă şi familie tuturor, Iaşul.

Doamne, câte inepţii mai scrie băiatul ăsta de la PR! I-am zis să nu mai băgăm şi asta cu „Iaşul, casă şi familie”, că iar o să începeţi că v-am tăiat toţi teii ăia, că v-am furat, că v-am nenorocit oraşu’, că numai ca pe-o familie nu v-am tratat! Dar, mă rog, tot insistă să scrie şi asta, că cică voi nu vă prindeţi, pentru că sunteţi creduli şi, oricum, nu-mi faceţi niciodată nimic.

Cu atât mai mare este regretul că, din cauza unor probleme personale, imaginea Iaşului are azi de suferit. Tot insist pe prostia asta cu „imaginea Iaşului are de suferit” ca să scot în evidenţă, încă o dată, o minciună. Nah, diversiuni învăţate-n partid, dar pe care le-am prins încă din vremea în care semnam cu numele „Mihai”, la Securitate. Cum ar veni, să vă mut atenţia spre altceva. Să bag totul la grămadă. Să credeţi că suntem, eu şi voi, în aceeaşi oală. Că ne-am făcut cu toţii de râs degeaba. Că nenorociţii ăştia de ziarişti care au scris rău de mine au lovit, de fapt, şi în voi. De aia tot o trag cu asta, ca să părem că suferim împreună acum, că suntem victime toţi, că o să ieşim noi din povestea asta. Şi nu că eu sunt, de fapt, un şmecher care şi-a bătut şi spionat iubita folosind Poliţia Locală, instituţie publică plătită din banii voştri, dar folosită de mine ilegal, pentru că aşa am avut eu chef.

Motivaţia mea publică este, acum, ca proiectele importante ale comunităţii noastre să fie duse la bun sfârşit până în 2016. Este o datorie de onoare (nu, nu râdeţi de cuvântul onoare!), o obligaţie asumată de mine şi de echipa mea, de care o să ne ţinem de cuvânt. Bucata asta de mai sus, ca să ne înţelegem bine, este, de fapt, o ameninţare, nu o promisiune, aşa cum vi s-ar putea părea.

Iată de ce pot semna această scrisoare astfel: Gheorghe Nichita, primarul Municipiului Iaşi, chiar şi dacă ar fi să vă bat, spionez, terorizez pe toţi. Nu numai eu, că eu bat numai femei. Iar pe restul, promit că vă rezolv cu Poliţia Locală.