Studenţi în centrul universitar, păcăliţi chiar de instituţiile de învăţământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Controlul la instituţiile de învăţământ superior a venit ca urmare a unei tematici stabilite de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

„Tematica de verificare a vizat respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la încheierea contractelor de studii de către Universităţi. Au fost efectuate 10 acţiuni de control, fiind aplicate un număr de 7 avertismente şi 7 amenzi în valoare totală de 12.000 lei", a precizat Marian Grigoraş, comisarul şef al CJPC Iaşi.

Astfel, cu toate că au descoperit că niciuna dintre universităţile controlate nu funcţionează ilegal, comisarii de la CJPC au depistat alte nereguli. "Deficienţele constatate se referă la lipsa afişării listelor cu tarifele percepute şi condiţiile de plată, la clauzele contractuale prin care studenţii erau obligaţi la achitarea integral a taxelor, chiar în situaţia retragerii de la studii în cursul anului universitar, lipsa condiţiilor de reziliere a contractelor sau formularea lacunară a acestora, cu trimitere la documente cu privire la care nu s-a demonstrat că sunt comunicate studenţilor", a completat directorul CJPC Iaşi.

De asemenea, pe parcursul lunii trecute echipele de control ale CJPC Iaşi au desfăşurat 243 de acţiuni de verificare, aplicând 88 de avertismente şi 73 de amenzi în valoare totală de 67.700 de lei.

CITEŞTE ŞI:

ApaVital a fost amendată de Protecţia Consumatorului. Vezi aici pentru ce anume!

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite