Iaşi: Mii de ţigări de contrabandă confiscate de poliţiştii de frontieră
0Agenţii au găsit astăzi dimineaţă, în autoturismul unui cetăţean moldovean, 12.800 ţigarete, marca LM
CITEŞTE ŞI
Braşov: 40.000 de pachete de ţigări netimbrate, confiscate de poliţişti
Poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au oprit un BMW condus de Ghenadie E. (42 de ani), în jurul orelor 05.00, în localitatea Cotu Morii. În urma controlului în maşina cetăţeanului moldovean au fost descoperite ascunse, într-un loc special amenajat în portbagajul maşinii, sub acumulator , în rezervorul de combustibil şi sub suportul filtrului de polen 12.800 ţigarete, marca LM.
Cum bărbatul nu a putut să justifice provenienţa ţigărilor a rămas şi fără acestea şi fără maşină. „Ţigările în valoare totală de peste 1.342 lei şi autoturismul marca BMW, în valoare totală de 30.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării de către reprezentanţii vămii, iar persoana a fost sancţionată contravenţional cu o amendă de 7.500 de lei”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi.