Iaşi: Trăieşte boiereşte din poker online
0Un absolvent de Drept din Iaşi a renunţat la avocatură ca să joace poker pe net şi adună lunar între 2.000 şi 10.000 de euro. Adrian are 26 de ani şi câştigă într-o zi cât alţii într-o lună. Cu banii adunaţi în ultimii doi ani şi-a deschis o afacere şi şi-a luat o maşină de lux.
Ceea ce a început dintr-o joacă a devenit cu timpul un adevărat job pentru Adrian, absolvent al Facultăţii de Drept din Iaşi. Tânărul de 26 de ani trăieşte din banii câşigaţi la poker online.
Citeşte şi:
VIDEO Şomeră cu studii superioare, la 23 de ani: „Trăiesc din poker"
Adrian a ajuns acum să câştige chiar şi 10.000 de euro într-o lună. „Joc mai serios de la sfârşitul lui 2008, după ce am terminat facultatea. Am vrut iniţial să dau examen la Barou, dar am pus în balanţă plusurile şi minusurile şi am văzut că se câştigă mult mai bine din poker“, explică Adrian.
Dacă la început juca şi câte o zi întreagă şi câştiga câte 10 dolari, cu timpul a învăţat care sunt regulile, cum să-i „citească“ pe ceilalţi jucători sau cât şi cum să parieze.
„Primăvara trecută am ajuns să câştig 200 de dolari. Mi s-a părut foarte mult. Mi-am spus atunci că, în cazul în care ajung la 4.000 de euro pe lună, nu mai fac altceva“, explică tânărul, care şi-a cumpărat în leasing o maşină de peste 50.000 de euro şi şi-a deschis o afacere cu banii câştigaţi din poker online.
Mizează pe cumpătare
Din cele 4-5 milioane de jucători de poker online din lume doar 15% câştigă. „Trebuie să ţii cont că te aşezi cu alţi nouă oameni la o masă, iar în cazul în care câştigi trebuie să le iei banii. E şi greu câteodată fiindcă ştii că toţi joacă cu speranţa de a câştiga“, spune ieşeanul.
Adrian susţine că nu se simte încă pregătit să le dea lecţii altora despre cum ar trebui să joace. „Nu-i ca la tenis, să te ia cineva să te înveţe. Trebuie să înveţi să-ţi joci adversarul, nu cărţile“, explică tânărul.
Dacă ar fi să dea un sfat, Adrian este ferm. „Pentru început trebuie să înveţe să joace în limita banilor pe care îi au în cont. Dacă au 200 de dolari, să-i joace la mai multe mese, asftel că, în cazul în care pierd, nu pierd totul într-o mână“, spune ieşeanul.
Un alt sfat pe care jucătorul l-ar da tinerilor ar fi să nu cheltuiască toţi banii în cluburi. „Mai bine să-i strângă, să fie cumpătaţi“, explică Adrian. Cu toate că este unul dintre cei mai buni jucători de poker online din ţară, el nu ar putea face faţă unui joc în realitate. „Trebuie să ai «faţă de poker», ori eu m-am obişnuit să joc doar online, de acasă“, încheie ieşeanul.
„Jocurile de noroc dau nişte idei false“
Sociologii nu văd cu ochi buni jocurile de noroc şi spun că această modalitate de îmbogăţire rapidă ar trebui evitată, mai ales de către tineri.
„Jocurile de noroc sunt practicate pentru că nu există un sistem bine dezvoltat de valori. Mulţi oameni, nu doar tineri, doresc câştiguri rapide. Într-un sistem sănătos, fiecare ar trebui să ştie unde accede. Aceşti tineri trebuie consiliaţi să urmeze o profesie, chiar dacă la început vor câştiga mai puţin“, a declarat sociologul Nicu Gavriluţ, decan al Facultăţii de Filosofie.
Îşi juca pensia la păcănele
Psihologii spun că jocurile de noroc creează dependenţă şi afectează comportamentul oamenilor. „Jocurile de noroc dau nişte idei false, iar jucătorii sunt în stare să creadă că din această activitate se pot întreţine, când toţi ştiu că din jocuri, de fapt, pierzi. Acest tânăr spune cât câştigă, dar pierderile s-ar putea să le treacă sub memorie, inclusiv pentru el. Din punctul meu de vedere este vorba de dependenţă de jocuri de noroc“, a declarat psihologul Octavian Driga, coordonator al Grupului de Suport pentru Jucătorii de Noroc Anonimi din cadrul Fundaţiei „Crucea Albastră“ din Iaşi.
Aici vin săptămânal la terapie zeci de ieşeni dependeţi de jocuri. Ei provin din toate mediile sociale, iar intrarea este liberă. „Am consiliat un pensionar care, după ce îşi plătea ratele la bănci, mai rămânea cu 650 de lei şi juca la păcănele. Într-o seară a jucat toţi banii la păcănele şi i-a pierdut“, a povestit Driga.