Vinul, marea plăcere a dacilor: strămoşii noştrii îl beau neamestecat şi îl vărsau pe haine, crezând că le va aduce noroc
0
Dacii cunoşteau plăcerea vinului, potrivit relatărilor din Antichitate, iar unii autori antici afirmau că triburile tracice care au trăit şi pe actualul teritoriu al ţării aveau viciul beţiei. O serie de mărturii păstrate până în prezent vorbesc despre modul în care „se împăcau” strămoşii noştri cu consumul băuturilor.
Viţa de vie era cultivată de daci în regiunile deluroase din sudul ţării, pe ţinuturi întinse, susţin istorici ca Vasile Pârvan. De asemenea, dacii importau vin.
„Că Geto-Dacii au fost din cele mai vechi timpuri băutori de vin, întocmai ca şi Celţii, chiar atunci când nu l-au avut la ei în ţară, ne stau mărturie amforele de vin grecesc, de là Thasos, Rhodos şi Cnidos, găsite pretutindeni în părţile noastre, până în creierii munţilor şi povestea banchetului dat de Dromichaites lui Lysimachos, la Diodor XXI, 12. Întocmai ca şi Celţii, care în vremea preromană încă nu ştiau să cultive viţa de vie în regiunile lor friguroase şi de aceea beau exclusiv vin italian sau cel mult massaliot, şi anume curat, neîndoit cu apă, tot aşa la Dunăre nu e aşezare getică din epoca La Tène unde să nu găsim numeroase resturi de amfore greceşti şi pontice, dovadă peremptorie a consumării vinului grecesc la strămoşii noştri”, afirma istoricul Vasile Pârvan, în volumul Getica - o protoistorie a Daciei.
Vinul, băutură de lux
Academicianul preciza că în unele zone din nordul Daciei vinul era încă necunoscut în urmă cu mai mult de două milenii, iar clima rece nu permitea cultivarea viţei de vie.
„Cum întreaga Europă pare a fi avut în ultimul mileniu înaintea erei noastre o climă mai aspră ca astăzi, e probabil că şi în Dacia strugurii nu se coceau deplin decât în anume regiuni bine expuse şi podgoriile sacrificate de Decaeneus nu vor fi fost nici chiar aşa de numeroase, nici prea alese ca neamuri de vinuri. Fără îndoială că şi la Geţi va fi fost aceeaşi deosebire ca şi la Celţi, că numai cei mai bogaţi beau vin din miazăzi, în vreme ce săracii vor fi băut sau bere thracică de care vor fi ştiut să facă şi ei, sau mied, întrucât aveau miere din belşug. Destul că numărul amforelor greceşti găsite aici indică un import foarte însemnat de vin grecesc”, scria Vasile Pârvan, în volumul Getica – o protoistorie a Daciei.
Ofereau sclavi şi miere pentru vin
Potrivit istoricului, vinul era una dintre mărfurile căutate de daci, în schimburile comerciale pe care le făceau cu grecii. „Ori pentru vin, ori pentru argint, Dacii dădeau sclavi (prizonierii luaţi în războaiele ori năvălirile ultime), cai, piei, ceară, miere, lână, blănuri şi, alăturea de grâul indispensabil Sudului — credem, foarte multă sare, pe care Grecii de sigur o desfăceau la Thracii din Balcani, lipsiţi de acest mineral aşa de folositor, realizând câştiguri foarte însemnate. Cum însă bogăţiile Daciei erau aşa de variate, pentru obţinerea lor nu erau de ajuns vinul şi uleiul şi atunci Grecii trebuiră să plătească şi în bani: aşă avem a ne explică marele număr de tezaure monetare din Dacia, începând chiar cu sec. IV a. Chr.”, informa Vasile Pârvan.
Istoricul antic Strabon afirma că, în timpul domniei lui Burebista, dacii au fost siliţi să renunţe la cultivarea viţei de vie. „Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât, în câţiva ani, a făurit un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut şi de romani. Spre a ţine în ascultare poporul, el şi-a luat ajutor pe Deceneu, un şarlatan care rătăcise multă vreme prin Egipt, învăţând acolo unele semne de prorocire, mulţumită cărora susţinea că tălmăceşte voinţa zeilor. Ba încă de un timp fusese socotit şi zeu, aşa cum am arătat când am vorbit despre Zamolxis. Ca o dovadă pentru ascultarea ce i-o dădeau geţii, este şi faptul că ei s-au lăsat înduplecaţi să taie viţa de vie şi să trăiască fără vin”, afirma Strabon, în Geografia.
Ospeţe bahice
Legenda regelui Dromichaetes, care a domnit peste peste geţi în secolul III, menţionează folosirea vinului în ospeţele date de căpeteniile poporului. Istorisirea aparţine lui Diodor din Sicilia şi prezintă ospăţul dat de regele geţilor în onoarea generalului macedonean Lisimah, care eşuase în încercarea de a cuceri ţinuturile din nordul Dunării. „Dromichaites puse să le toarne macedonenilor vin în cupe de argint şi de aur, pe câtă vreme el şi tracii lui beau vinul în pahare de corn şi de lemn, aşa cum obinşuiesc geţii. Pe când băutura era în toi, Dromichaites umplu cornul cel mai mare, îi spuse lui Lisimah «tată» şi îl întrebă care din cele două ospeţe i se pare mai vrednic de un rege: al macedonenilor sau al tracilor”, informa Diodor din Sicilia.
„Tracii beau vin neamestecat deloc şi îl împrăştie pe hainele lor, atât femeile cât şi bărbaţii şi îl împrăştie pe hainele lor, socotind că este o deprindere frumoasă şi aducătoare de fericire”, afirma filosoful antic Platon. Istoricul latin Xenopol afirma că „patria cea veche a Geto-Dacilor, Tracia, era o regiune viticolă, cauză pentru care şi era considerată ca locul de naştere a zeului vinului, Dionysos“, informează enciclopedia-dacica.ro.
Bere din orz
Alţi autori antici afirmau că dacii cultivau orz pentru a face bere. "Ei beau bere făcută din rădăcini, întocmai ca tracii care beau bere pregătită din orz", informa Hellanicos.
Autorul antic Pomponius Mela afirma că la unii traci folosirea vinului era necunoscută, "dar la ospeţe se aruncă în focuri seminţe al căror miros provoacă mesenilor o veselie asemănătoare cu beţia”.
Dion Chrysostomos relata despre populaţiile antice că “era nevoie să se bucure de plăcerile dragostei, ale mâncării şi ale băuturii atât ionianul, cât şi tesalianul şi italiotul, şi getul şi indul şi spartanul”. În Dobrogea, locul unde a fost exilat poetul latin Ovidius, viţa de vie nu se cultiva, afirma autorul antic, însă vinul se găsea din belşug. În timpul iernii, din cauza gerurilor, vinul abia putea fi băut. ”Vinul păstrează forma vasului şi rămîne solid atunci cînd îl scoţi din el; aici nu este băut ca vin curat, ci în bucăţele pe care şi le trec unii altora”, afirma Ovidius, în Tristele, citat de autorii volumului ”Izvoare privind istoria României”, Editura Academiei RPR, Bucureşti, 1964.
Vinul, tăiat cu securea
Poetul latin Vergilius (70 î.Hr. – 19 î. Hr.), autorul epopeii Eneida, oferea o descriere asemănătoare modului de trai al dacilor, în timpul iernilor grele. „Vinul, nu de mult încă lichid, se taie acolo cu securea şi lacurile sunt prefăcute până la fund în blocuri compacte de gheaţă, picăturile de apă respingătoare din nepieptănatele bărbi îngheaţă şi se prefac în ţurţuri. Şi în timpul acesta ninge mereu”, afirma poetul latin, citat în volumul ”Izvoare privind istoria României”, apărut în 1964 la Editura Academiei Republicii Populare Române. „Locuitorii petrec la joc lunga noapte de iarnă şi le face plăcere să prepare, din orz fermentat şi din fructe acre de sorb, o băutură ce seamănă cu vinul. Un asemenea neam de oameni neînfrânaţi sălăşluieşte sub cele şapte stele”, relata Vergilius.
Vă recomandăm şi:
Geţii aveau obiceiul să îşi ia mai multe soţii, la sarmaţi femeile care nu deprindeau mânuirea armelor şi nu ucideau erau pedepsite să nu se căsătorească, sciţii erau desfrânaţi, dar o parte a populaţiei suferea de afecţiuni sexuale, iar tracii îşi lăsau fiicele să ducă o viaţă libertină, înainte de căsătorie. Sunt doar câteva dintre relatările din Antichitate despre obiceiurile din viaţa privată a strămoşilor noştri.
O serie de anecdote ce datează din Antichitate i-au prezentat pe daci în roluri mai puţin obişnuite. Autorii povestirilor scurte şi amuzante relatau despre cum au reuşit dacii să le înşele vigilenţa romanilor, de ce au renunţat la vin sau de ce trăgeau cu săgeţi spre cer, în timpul furtunilor.
Vechile temple din Sarmizegetusa Regia şi altarele celorlalte cetăţi dacice din Munţii Orăştiei au dat naştere unei serii nemărginite de ipoteze şi interpretări. Unii istorici au atribuit sanctuarelor antice rolul de calendare, iar teoriile asupra modului în care strămoşii noştri măsurau trecerea timpului sunt numeroase.
Se încarcă comentariile...
