VIDEO Protestul mămicilor, revoltate de moartea suspectă a copilei de un an şi 10 luni în spitalul din Hunedoara
0Câteva zeci de mămici din Hunedoara au participat, joi, la un protest în centrul municipiului, pentru a-şi arăta sprijinul faţă de tânăra a cărei fiică de un an şi zece luni a murit în condiţii suspecte în spitalul din Hunedoara şi pentru a reclama deficienţele din unităţile medicale.
Peste 30 de femei din Hunedoara au manifestat, joi, în piaţa Casei de cultură a municipiului faţă de neregulile din sistemul medical. Protestul mămicilor a urmat a fost morţii suspecte a unei copile de un an şi zece luni, în spitalul din Hunedoara, o tragedie care a stârnit revolta comunităţii. Familia minorei decedate la spital, în urma unei infecţii în gât, s-a numărat printre participanţi.
„Vrem să nu mai mergem cu frică la Pediatrie, să nu mai fim frustrate de către medici, asistente, personal medical, pentru că toată lumea este de acord că nimeni nu vine de plăcere la spital”, a declarat una dintre tinerele participante la acţiunea de protest. „Este o durere foarte mare pentru părinţii fetei, iar prin această acţiune, vrem să îi ajutăm şi să se facă lumină în acest caz”, a spus o altă hunedoreancă.
În urmă cu două zile, Mirabela, o fetiţă de un an şi 10 luni a murit la spitalul din Hunedoara, unde a fost adusă pentru a doua oară într-o săptămână. Prima dată a fost internată pentru cinci zile la secţia de Pediatrie, având bronşită şi o infecţie bacteriană în gât. La două zile după ce a fost externată, starea sa s-a agravat, iar minora a decedat la scurt timp după ce a fost adusă la Secţia de Urgenţe.
Anchetă după moartea fetei
Familia copilei decedate în spital a depus o plângere la Poliţie împotriva medicilor care au tratat-o pe copilă, după ce aceasta a decedat în Spitalul municipal „Alexandru Simionescu” din Hunedoara. „În timpul în care a fost în spital, fetiţa avea diaree, febră, avea vărsături, iar doamna doctor mi-a spus că mă va externa. Eu i-am răspuns doctoriţei că fata nu se simte bine şi că nu pot pleca niciunde cu fetiţa mea. A zbierat pe mine, mi-a spus că eu nu sunt doctoriţă să ştiu ce are fata şi că să nu mă sperii că două, trei zile va fi tot aşa”, a declarat Lia Bucşa, mama fetei. Pe biletul de externare de la secţia de Pediatrie, medicii au trecut starea „vindecat”, însă în cele două zile cât a stat copila a casă nu a mai putut mânca şi a continuat să se simtă rău.
Protestul mămicilor din Hunedoara, după moartea copilei
„La un moment dat am văzut că i se opreşte respiraţia. Am adus-o în stare gravă la spital să o pună în perfuzii. M-au scos din salon afară şi nu ştiu ce i-au făcut. Apoi m-au anunţat doar că a murit”, a spus mama copilei.
„În urma plângerii, poliţiştii au întocmit un dosar penal de ucidere din culpă, urmând a se stabili împrejurările decesului minorei”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara. O anchetă internă a început şi la spitalul din Hunedoara, pentru a se stabili dacă medicii au tratat-o corect pe copilă.
Vă recomandăm şi:
Moartea unei copile de un an şi 10 luni în spitalul din Hunedoara a revoltat mai multe mămici, care au organizat un protest în centrul oraşului, pentru a atrage atenţia asupra modului în care au fost trataţi pacienţii spitalului. O anchetă are loc în unitatea medicală, după ce părinţii i-au acuzat pe medici că nu au tratat-o corespunzător, cauzând astfel decesul minorei.
Un tânăr de 26 de ani a murit după trei zile de agonie şi halucinaţii, în urma unei intoxicaţii cu seminţele otrăvitoare ale unei plante halucinogene, susţin apropiaţii săi. Prietena lui Uţu afirmă însă că o injecţie primită pentru a fi calmat i-a fost fatală.
O fetiţă în vârstă de un an şi 10 luni a murit în spitalul din Hunedoara, iar părinţii ei îi acuză pe medici că nu au tratat-o corespunzător, cauzând astfel decesul minorei. O anchetă internă are loc în spital, iar cazul este investigat de autorităţi, după ce familia copilei a depus plângere.