Hunedoara: Negocieri grele pentru gunoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Primăriei Hunedoara a anunţat că negociază cu o companie italiană care vrea să investească în construirea primului incinerator ecologic de gunoaie din judeţ.

Incineratorul costă 120 de milioane de euro. Din această sumă, 85% este contribuţia Comunitatăţii Europene.

Iniţial, Guvernul României ar fi urmat să participe cu o finanţare de 13 % din costul proiectului, iar firma din Italia cu restul de 2%. Potrivit primarului municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada, în prezent, autorităţile locale negociază cu partenerii italieni, ca aceştia din urmă să contribuie cu mai mulţi bani la finalizarea investiţiei. „Lucrările la construirea incineratorului ecologic vor începe, cel mai probabil, la începutul anului viitor, pentru că în acest an nu au fost alocate fonduri pentru proiect”, a declarat primarul Hunedoarei.

Gunoaie transformate în energie

El a adăugat că noua societate, înfiinţată în urma parteneriatului dintre primărie şi compania italiană, ar urma să sponsorizeze echipa de fotbal Corvinul. Incineratorul ecologic va funcţiona la marginea municipiului Hunedoara, în zona fostei unităţi militare de la Hăşdat, pe o suprafaţă de şase hectare. Aici va fi construit şi un deponeu, care va deservi Hunedoara şi zonele limitrofe, iar gunoaiele hunedorenilor vor fi transformate în energie. 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite