INVITAŢIE DE WEEKEND: Cură de sănătate pe drumul mocăniţei hunedorene
0Amatorii de plimbări în natură sunt invitaţi în weekend la o mini-excursie pe traseul mocăniţei hunedorene. Drumul mocăniţei porneşte de la Castelul Corvinilor din Hunedoara şi are ca punct final Govâjdia, unde se află ruinele celui mai vechi furnal din Europa.
Culorile toamnei au înfrumuseţat din plin peisajul dezvăluit turiştilor care aleg să pornească în excursii pe drumul mocăniţei de la Hunedoara. Chiar dacă nu mai este străbătută de calea ferată îngustă din oţel, ce a făcut timp de aproximativ un secol legătura între municipiu şi Ţinutul Pădurenilor, zona şi-a păstrat farmecul de altădată.
Senzaţii tari la întuneric
Cei aproximativ 13 kilometri ai traseului, care a primit recent statutul de monument istoric de arhitectură industrială, încep din apropierea Castelului Corvinilor. Până în urmă cu câţiva ani în acele locuri a funcţionat gara mică a Hunedoarei, singura staţie de cale ferată din judeţ unde trenurile puteau întoarce fără ca locomotivele să fie schimbate.
Ultimele zile ale mocăniţei de la Hunedoara
Deşi gara a fost dezafectată, ajunşi în locul unde fusese construită, acum acoperit de câteva ruine, turiştii pot admira atât panorama oraşului, cât şi Castelul Corvinilor. Până la staţia terminus Govâjdia, unde a fost ridicat cel mai vechi furnal din Europa, turiştii străbat viaducte, păduri şi aşezări locuite în trecut de muncitorii din combinat sau de către pădureni.
Un tunel de 800 de metri este principala atracţie a traseului. „Vin deseori la plimbare, însoţit de prietena mea şi de câine, pe drumul mocăniţei. Pesiajul este superb mai ales toamna, când Valea Govâjdiei prinde culorile de pastel. Mi-aş dori ca traseul să devină una din atracţiile turistice ale Hunedoarei”, spune Alin Carmazan, unul dintre hunedorenii obişnuiţi cu drumul mocăniţei.
Adrian Calistu, un alt tânăr excursionist, se arată impresionat de tunel. „Ai nevoie de lanternă pentru a ajunge la celălalt capăt al tunelului, altfel senzaţiile care le trăieşti în timp ce îl străbaţi nu sunt deloc liniştitoare. Totuşi, locurile sunt prietenoase, mai ales în weekend”, a povestit hunedoreanul.
VIDEO Protest la Hunedoara: “Nu poluaţi castelul, nu distrugeţi mocăniţa, ecologizaţi zona”
RECOMANDĂRI DE WEEKEND
Seara de circ acvatic
Da, doamnelor şi domnilor ! Circul Acquatico Belluci, venit tocmai din Italia, vă invită pe esplanada hypermarket Real, la un spectacol stupefiant. Cei mici pot admira hipopotami, pitoni, boa constrictori, aligatori americani, acvile regale, ţestoase gigant, pinguini, iguane şi foci care vor prezenta numere de dresură inedite în aer şi în…apă. Cei mari nu vor rămâne nepăsători la acrobaţiile zburătorilor, comicăriile clovnilor şi liniile sirenei dansatoare. Şi nu vă luaţi şubele! Circul este încălzit.
Seară SF petrecută în oraş
O reeditare al tipului de distracţii de pe vremuri ar putea fi o sâmbătă seara petrecută într-o sală de cinema. La Cinema Patria, unica opţiune pentru deveni, rulează un SF „dopat” intens cu efecte speciale. Tema principală este, fireşte, lupta dintre bine şi rău, având ca miză soarta planetei. Ca o peliculă creată în 2010, salvatorul este un băieţel de 12 ani. „The Last Airbender”, alias „Ultimul războinic al aerului”, rulează de la orele 15.00, 17.00 şi 19.00, iar preţul unui bilet de intrare este de cinci lei.
Pastel autumnal sorbit la pas
Vreţi să vedeţi cu adevărat farmecul toamnei? Adresa: Arboretumul simerian. Plimbarea pe aleile şerpuite, cu pante mai abrupte sau mai domoale, absoarbe vizitatorul în paradisul vegetal al parcului dominat în această perioadă de policromiile impuse de stăpâna Toamnă. În zona lacurilor, arbori şi arbuşti, exotici şi autohtoni, dau tonul unei simfonii de culoare în care umbra şi lumina sunt primi solişti. O plimbare de toamnă în parcul simerian e preludiul cel mai potrivit al unei noi săptămâni de lucru.