Când va fi dată sentinţa definitivă în cel mai vechi proces al traficanţilor de aur dacic. Gruparea e judecată de zece ani
0Magistraţii au stabilit data pronunţării sentinţei în cel mai vechi dosar al traficanţilor de comori antice furate din Munţii Orăştiei, aflat pe rolul instanţei.
Curtea de Apel Alba Iulia a amânat, vineri, cu o săptămână pronunţarea sentinţei în cel mai vechi proces al traficanţilor de comori antice sustrase din cetăţile dacice ale Munţilor Orăştiei. Având nevoie de timp pentru deliberare, instanţa a stabilit data de 16 martie, pentru pronunţarea sentinţei definitive.
În 2008, magistraţii Judecătoriei Deva au început judecarea dosarului în care zece hunedoreni şi cetăţeni străini au fost acuzaţi că au participat la furtul şi traficarea pe piaţa neagră a mai multor tezaure antice preţioase furate din Sarmizegetusa Regia.
În 2015, magistraţii Judecătoriei Deva i-au condamnat pe Ilic Ljubisa, Radu Horia Camil, Daniel Jurcă, Călin Corhan, Ioan Bodea, Ilie Luncan, Viorica Luncan, Daniel Moc, Ovidiu Olah şi Remus Popa la pedepse cuprinse între doi ani şi şase ani de închisoare şi la plata unor daune de aproape 1,5 milioane de euro, pentru bunurile de patrimoniu traficate, pentru alte artefacte nefiind stabilite despăgubirile civile. Potrivit rechizitoriului, grupul condus de un interlop sârb, Ilic Ljubisa, şi de clujeanul Radu Horia Camil, a fost cercetat pentru braconaj arheologic, în dosarul în care Ministerul Culturii şi Cultelor a cerut iniţial daune de 6,6 milioane de euro.
În perioada 1998 – 2007, obiectele descoperite de echipele de braconieri în urma unor detecţii ilegale în siturile protejate din zona cetăţilor dacice ale Munţilor Orăştiei au ajuns pe piaţa neagră internaţională de antichităţilor.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Procesul unei presupuse grupări de traficanţi de comori dacice din Munţii Orăştiei datează de un deceniu. Magistraţii au anunţat data soluţionării definitive a cauzei în care au fost judecaţi 10 inculpaţi, trei dintre ei aflându-şi deja sentinţele în dosare disjunse.
Darius Liviu Baci, condamnat în urmă cu doi ani pentru traficarea mai multor tezaure antice valoroase furate din Sarmizegetusa Regia, printre care şi o căldare de galbeni, a cerut instanţei anularea sentinţei. Statul român îi cere daune de milioane de euro pentru comorile dispărute.
Autorităţile române au reuşit în ultimii ani să recupereze doar o mică parte din tezaurele valoroase furate din ţară şi traficate pe piaţa neagră a antichităţilor. Zeci de kilograme de monede şi bijuterii de aur, precum şi alte artefacte preţioase au rămas încă dispărute şi stârnesc numeroase controverse.