Hunedoara: Transportul în comun, periculos şi ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara: Transportul în comun, periculos şi ilegal
Hunedoara: Transportul în comun, periculos şi ilegal

Pasagerii recunosc că sunt o mulţime de nereguli, însă niciunul dintre aceştia nu a depus vreo sesizare la Protecţia Consumatorilor.

Problema numărul unu generată de transportatorii publici de persoane din judeţul Hunedoara este legată de depăşirea numărului admis de pasageri. Şeful Autorităţii Rutiere Române, Agenţia Hunedoara (ARR), Nicolae Şerbănoiu, a declarat că locul doi în topul neregulilor descoperite în timpul controalelor revine şoferilor care circulă fără atestat. Potrivit lui Şerbănoiu, ARR Hunedoara a aplicat anul acesta câteva sute de amenzi.

„Sunt şi reclamaţii, însă destul de puţine, şi acelea nu vin de la călători, ci de la firmele concurente, aşa cum a fost cazul celor doi transportatori din Haţeg, Eurotera şi Licu Bus, care au adunat, de-a lungul timpului, amenzi consistente, de 20.000 de lei, respectiv 50.000 de lei, pentru că au circulat fără licenţă de transport”, a adăugat şeful ARR Hunedoara.

Circulă fără licenţă

Anul acesta, poliţiştii au întocmit şapte dosare penale pentru nerespectarea regimului de transport public, iar cinci dintre acestea au fost aplicate unei firme care şi-a pierdut licenţa de transport, dar nu a încetat activitatea. Deşi recunosc că sunt probleme pe trasee, călătorii evită să dea declaraţii.

„Nu circul de foarte mult timp şi nici frecvent la Deva, unde mergem, de obicei, cu maşina. De o săptămână am mers mai des pe traseul acesta şi pot spune că autobuzul nu opreşte la ieşire din Hunedoara, la Izvor, deşi este staţie acolo.  Mai mulţi călători au vrut să coboare şi dar şoferul nu a oprit”, a spus, Ana I., din Hunedoara. Un tânăr din oraş, care a dorit să rămână anonim, se declară nemulţumit şi spune că tot timpul este aglomeraţie, se depăşeşte numărul admis de călători, iar şoferii nu taie întotdeauna bilete.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite