Şoseaua spre Parcul Naţional Retezat a ajuns prea riscantă pentru şoferi. Poate fi închisă din cauza căderilor de stânci

Şoseaua spre Parcul Naţional Retezat a ajuns prea riscantă pentru şoferi. Poate fi închisă din cauza căderilor de stânci

Căderi de stânci pe DJ 685. FOTO: ISU Hunedoara.

Şoseaua pe care turiştii ajung în Parcul Naţional Retezat riscă să fie închisă din cauza numeroaselor alunecări de teren. Stânci imense s-au prăbuşit în ultimele luni pe carosabil, iar siguranţa turiştilor este pusă în pericol.

Ştiri pe aceeaşi temă

Drumul Judeţean 685 spre Lacul Gura Apelor din Parcul Naţional Retezat a ajuns extrem de periculoas pentru şoferi din cauza căderilor de stânci de pe versanţii care îl mărginesc.

În repetate rânduri în ultimele luni, roci imense şi trunchiuri de copaci desprinse din munţi s-au prăvălit peste drumul judeţean şi l-au blocat. Alunecările de teren s-au înregistrat în zona dintre satul Râu de Mori şi barajul Gura Apelor. Autorităţile din judeţul Hunedoara anunţă că şoseaua ar putea fi închisă.

„Am trimis un grup de experţi astăzi pe DJ 685. Marţi voi avea raportul acestor experţi şi în funcţie de el vom decide în Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă dacă vom închide drumul sau nu. Dacă există pericolul ca turiştii să se accidenteze, este clar că îl vom închide”, a declarat Fabius Kiszely, prefectul judeţului Hunedoara.

Drumul Judeţean 685 este singurul care duce la Poiana Pelegii, locul de unde pornesc numeroase trasee spre vârfurile de  peste 2.000 de metri şi spre lacurile glaciare din Retezat. Şi între Lacul Gura Apelor şi Poiana Pelegii, drumul prezintă numeroase pericole, iar pe durata iernii accesul cu autoturismele nu este permis.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Savanţii care au transformat Retezatul în primul parc naţional al României: „În aceşti munţi vom sorbi aerul de libertate lăsat moştenire de Craiul Decebal”

Cinci turişti au rămas blocaţi pe crestele Retezatului, din cauza viscolului, după ce au ignorat indicaţiile salvamontiştilor

Secretele retrocedării controversate a 10.000 de hectare din Retezat. Ce avere mai aveau baronii Kendeffy în anii '20

citeste totul despre: