Şoseaua spre Lacul Cinciş trebuia să fie reparată de o lună. Cum a fost explicată neputinţa drumarilor şi a autorităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul spre Lacul CInciş. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Drumul spre Lacul CInciş. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Doar un sector din cei peste 20 de kilometri ai drumului judeţean Hunedoara – Lacul Cinciş - Topliţa, pe care autorităţile au trecut-o pe lista drumurilor şoselelor turistice, va fi reparat în perioada următoare.

VIDEO

GALERIE FOTO

În plin sezon turistic, miile de oameni care ajung în zona de agrement Lacul Cinciş au parte de o experienţă neplăcută. Cei 20 de kilometri ai drumului judeţean Hunedoara – Lacul Cinciş – Topliţa, şosea înfiinţată în anii 1960 o dată cu amenajarea Lacului Cinciş, sunt într-o stare avansată de degradare. Nenumărate gropi şi denivelări fac ca excursia spre lac să devină un adevărat coşmar pentru oaspeţii săi.

Un sector de circa şapte kilometri din zona „Motel” până la izvoarele lacului a ajuns în grija Primăriei Teliucu Inferior, care gestionează proiectul de introducere a apei şi canalizării. Alţi trei kilometri, din vecinătatea barajului şi până la motel, sunt gestionaţi de Consiliul Judeţean Hunedoara, la fel şi tronsoanele Hunedoara – Teliuc şi izvoarele Lacului Cinciş – Topliţa. Pe oate aceste porţiuni starea şoselei este deplânsă de turişti. Reprezentanţii Consiliului Judeţean susţin că au comandat repararea drumului pe care îl administrează încă din urmă cu o lună.

lacul cincis hunedoara foto daniel guta adevarul

„Un sector din DJ 687D, care face legătura între municipiul Hunedoara şi zona de agrement Cinciş, respectiv cel cuprins între km 3+350 – km 10+100 se află în administrarea CL Teliucu Inferior pentru perioada 20 februarie 2018 – 20 februarie 2021. Acolo se vor desfăşura lucrări de alimentare cu apă şi canalizare. Pentru porţiunea de drum aflată în continuare în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara a fost lansată încă din data de 8 iunie 2018 comandă pentru reparaţii care cuprinde: întreţinere îmbrăcăminţi asfaltice (plombe) = 1500 mp, covoare bituminoase = 800 mp, toaletări = 5.000 mp. Lucrările vor începe în funcţie de cum reuşeşte constructorul să se organizeze. Utilajele firmei şi angajaţii au fost angrenaţi o perioadă mai lungă în repararea drumului spre Râuşor”, a informat, pentru adevarul.ro, Consiliul Judeţean Hunedoara, care anul trecut a inclus şoseaua pe lista drumurilor turistice care au nevoie de reabilitare.

lacul cincis hunedoara foto daniel guta adevarul

Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Bisericile „fantomă”, atracţiile bizare ale Lacului Cinciş. Ultimele rămăşiţe ale satelor aflate sub apă ascund poveşti înfiorătoare

Cele 10 şosele care vor fi modernizate pentru turişti. Drumul spre Lacul Cinciş şi cel al Mănăstirii Prislop sunt pe listă

VIDEO Cum se circulă pe scurtătura spre Mănăstirea Prislop, şoseaua construită între Lacul Cinciş şi Dealurile Silvaşului

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite