Cazul "Directorului criminal": Povestea tinerei ucise de directorul APIA Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Loredana Pricăjan, ucisă săptămâna trecută în Dublin, lucra în Irlanda ca asistentă medicală
Loredana Pricăjan, ucisă săptămâna trecută în Dublin, lucra în Irlanda ca asistentă medicală

Oamenii din Văidei fac portretul unei fete cuminţi, retrase, care, ţinută din scurt de părinţi, nu prea participa la jocurile copiilor din sat.

CITIŢI ŞI

Cazul "Directorului criminal": Cunoscuţii l-au ştiut pe Marian Mihalache ca "un băiat de treabă"

Moartea Loredanei Pricăjan, femeia ucisă săptămâna trecută la Dublin, a întristat întreaga comunitate locală din satul său natal, Vaidei. Loredana era o fată harnică, absolvise Liceul Sanitar din Hunedoara şi lucrase un timp la cabinetul medical din cadrul societăţii comerciale Siderurgica SA din Hunedoara. Oamenii spun că povestea vieţii hunedorencei este cea a unei fete lipsite de noroc în dragoste. Femeia a avut două relaţii înaintea celei care avea să-i fie fatală, cu directorul adjunct APIA, Marian Mihalache, anchetat pentru uciderea hunedorencei.

Căsătorie ratată

Loredana Pricăjan a fost căsătorită mai puţin de un an cu un bărbat din Orăştie. „După ce s-au căsătorit, s-a dovedit că bărbatul era un derbedeu. Părinţii fetei i-au cumpărat acesteia un apartament în Orăştie pe care fata l-a pierdut în urma divorţului. A fost o fată fără noroc”, spune Octavian Popa, un vecin al familiei Pricăjan.

Citeşte AICI alte detalii despre cum decurge ancheta Poliţiei Naţionale Irlandeze



Oamenii spun că, după divorţ, Loredana ar mai fi avut o relaţie pasageră cu un bărbat din sat, şofer de tir, dar diferenţa de vârstă prea mare dintre ei a dus la ruperea aceste legături când a apărut directorul Marian Mihalache (foto sus). Doamna Aurelia, de la magazinul din sat, spune că acesta s-a comportat permanent ca un ginere, atent faţă de familia fetei. Vecinii mai spun şi că familia Loredanei a încurajat legătura ei cu Mihalache, fiind onoraţi că o persoană importantă ar fi putut intra în familie. Totuşi, nimeni nu a auzit vreodată despre planuri de căsătorie ale Loredanei cu Marian Mihalache.

Directorul Marian Mihalache este suspect de uciderea unei femei la Dublin

Vecinii familiei Pricăjan vorbesc despre aceştia ca despre nişte oameni înstăriţi, serioşi şi la locul lor, deşi puţin cam retraşi. Octavian Popa îşi aminteşte că, în perioada copilăriei, Loredana participa rareori la jocurile copiilor din sat. „Era ţinută din scurt”, spune interlocutorul.

Citiţi mai multe detalii despre acest caz şocant pe hunedoara.adevarul.ro, pagina locală editată de redacţia Adevărul de Seară Hunedoara.

Aflaţi alte informaţii interesante mâine dimineaţă în ziarele

image
Craiova
Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite