Asasinul organizaţiei ‘Ndrangheta are dosar penal finalizat de poliţiştii din Petroşani
0Condamnat pentru dublu asasinat în Italia, Scaglione Cosimo unul dintre cei mai periculoşi mafioţi ai organizaţiei ‘Ndrangheta a locuit o perioadă de timp la Petroşani. Italianul a fost implicat într-un scandal din dragoste în urma căruia s-a ales cu un dosar penal instrumentat de poliţiştii hunedoreni
Potrivit lui Bogdan Niţu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Hunedoara, Scalione Cosimo avea o iubită în apropiere de Petroşani cu care se întâlnea frecvent. În august 2010, italianul a fost implicat într-un scandal în urma căruia a ajuns să fie anchetat de poliţiştii de la Petroşani. Totul a pornit de la Lavinia, concubina italianului care a fost revendicată de fostul său iubit, un bărbat din Petroşani cu antecedente penale. La sfârştul lunii august 2010, Scalione se afla împreună cu Lavinia într-o maşină fiind obligaţi să oprească în apropiere de peştera Bolii de fostul iubit al acesteia care a blocat drumul cu un autoturism. “Din maşina fostului concubin al Laviniei au coborât mai mulţi bărbaţi şi a avut loc o altercaţie. La faţa locului a ajuns un echipaj al poliţiei care i-a dus pe toţi la sediul poliţiei din Petroşani. A fost întocmit un dosar penal care acum se află pe masa judecătorilor de la Timişoara. În aceea perioadă italianul nu era dat în urmărire internaţională. Noi am fost sesizaţi despre faptul că Scalione este condamnat în Italia în luna ianuarie a acerstui an”, declară Bogdan Niţu.
Scaglione Cosimo în vârstă de 39 ani, aflat în slujba oranizației mafiote 'Ndrangheta, se află în arest fiind reţinut de ofiţerii de la DIICOT în urmă cu câteva zile. Curtea de Apel Oradea a admis solicitarea autorităților italiene privind executarea mandatului de arestare european emis pe numele lui, pentru comiterea infracțiunilor de omor, deținere ilegală de arme de foc și explozibil.
A ucis în numele Mafiei
Condamnat pentru dublu asasinat, Scaglione Cosimo a declarat în fața magistraților orădeni că vrea să fie rejudecat procesul pentru dublul asasinat, pentru că sentința a fost acordată în lipsa lui. El și-a recunoscut în instanță identitatea și faptele, însă spune că nu a știut că există sentința de condamnare pe numele lui, pentru crimele săvârșite la 26 februarie 2000, când alături de alți membri ai grupării mafiote a executat patru persoane, printre care și un pensionar care a asistat întâmplător la asasinarea italienilor Vincenzo Otello Giarratano, Salvatore Valente, Massimiliano Greco, rivali ai 'Ndrangheta.
Cum e văzut Scalglione de presa itlaiană
Scaglione este descris de presa italiană ca fiind "un criminal neînfricat, aflat în serviciul 'Ndrangheta", cea mai puternică organizație mafiotă din lume, care la ora actuală controlează 80% din traficul de droguri din Europa și are în componență 100 de familii mafiote. Organizația și-a extins activitățile și în afara Italiei, acționând și în Statele Unite ale Americii. Într-un articol apărut în cotidianul online Calabriareport.it, jurnaliștii scriu cum în 2003, Scaglione s-a predat autorităților, spunând că este decis să colaboreze cu justiția, fiind învins de îndoieli și remușcări. "Confesiunile lui îți făceau piele de găină", scriu jurnaliștii italieni. În articol sunt citate mărturiile făcute de mafiotul italian în fața polițiștilor, despre unul dintre asasinatele pe care le-a comis. El a omorât un rival al 'Ndrangheta, sub ochii mamei acestuia, care privea neputinciosă de la un balcon. Italianul a recunoscut atunci, în fața anchetatorilor, că asasinatul a fost comandat. "Romeo mă privea, eu am închis ochii și am apăsat trăgaciul. Am tras toate gloanțele pe care le aveam în tamburul de la 357... Când am terminat de tras au văzut că el era căzut la pământ, tremura.... Era o femeie la balcon, ne privea. .. Era mama lui", a povestit Scaglione despre modul în care l-a omorât pe Giuseppe Romeo (42 de ani) din Cassano. Mai târziu, Cosimo Scaglione și-a restras mărturia, spunând că a inventat tot și că a făcut asta sub amenințări.