SUBIECTE BAC 2013 / 1.680 de elevi din Giurgiu dau luni examenul de Bacalaureat la Limba Română, proba scrisă
0
1.680 de elevi din judeţul Giurgiu susţin luni, 1 iulie, proba scrisă la Limba şi Literatura Română, la examenul de Bacalaureat 2013. adevarul.ro va publica, luni, subiectele la Bacalaureat 2013, pe care le va rezolva şi dezbate împreună cu profesori şi candidaţi la examenul de maturitate.
Examenul de Bacalaureat 2013 continuă luni, 1 iulie, cu proba scrisă la Limba şi Literatura Română, la care sunt aşteptaţi să participe 1.885 de elevi din judeţul Giurgiu. Subiectele la Bac 2013 vor fi publicate pe adevarul.ro şi vor fi rezolvate şi dezbătute în direct, în mai multe emisiuni dedicate examenului de Bacalaureat 2013, cu profesori. Emisiunile despre proba scrisă la Limba şi Literatura Română la Bac 2013 vor fi transmise luni, 1 iulie, pe adevarul.ro, începând cu orele 10.00, 12.00 şi 15.00, şi vor putea fi urmărite în direct pe site-ul adevarul.ro.
Potrivit ISJ Giurgiu, pentru examenul de Bacalaureat din acest an s-au înscris 1.885 de candidaţi. Dintre aceştia, aproximativ 1.400 au absolvit liceul în 2013, restul candidaţilor obţinând note sub 6.00 în sesiunile anterioare.
Prima probă scrisă din acest an a Bacalaureatului va fi susţinută de 1.680 de candidaţi, repartizaţi în şapte centre de examen din judeţ.
Anul trecut, şapte candidaţi au obţinut nota maximă
În 2012, dintre cei peste 1.500 de candidaţi giurgiuveni care au susţinut proba de limba şi literatura română, şapte au obţinut nota maximă.
Este vorba despre Iulia Burcescu, Cristiana Petcu, Sherin Mohammad, Mădălina Hristache, Cătălina Soare, Andrei Jurubiţă şi Alexandra Răriş. Primii şase au provenit de la Colegiul Naţional „Ion Maiorescu”, în timp ce Alexandra Răriş a fost absolventă a Liceului Teoretic „Tudor Vianu”.
Examenul de Bacalaureat de anul trecut (seciunea iulie) a fost promovat de 778 de candidaţi din 1.682, procentul fiind de 46,25%. Acesta a fost superior celui din 2011 atunci când procentul promovaţilor a fost de aproximativ 38%.
„Fetele de zece”, premiate de Instituţia Prefectului
Iulia Burcescu şi Cristiana Petcu au fost singurele absolvente ale clasei a XII-a din judeţul Giurgiu care în 2012 au promovat examenul de Bacalaureat cu notă maximă.
Ambele au fost premiate de prefectul judeţului Giurgiu, Carmen Crişu în cadrul unei festivităţi care a avut loc la sediul instituţiei. Pe lângă flori şi diplome, cele două fete de zece au primit şi câte un cadou simbolic.
Iulia Burcescu este în acest moment studentă la Facultatea de Psihologie din cadrul Universităţii Bucureşti în timp ce Cristiana Petcu urmează medicina tot în Capitală.
Rezultate slabe la simulare
În acest an, Inspectoratul Şcolar Judeţean Giurgiu a organizat simulări la probele de Limba şi Literatura Română şi Matematică. Ambele au demonstrat încă o dată nivelul slab de pregătire al elevilor.
Dacă la proba de Limba şi Literatura Română aproape jumătate dintre candidaţi au promovat simularea, la Matematică procentul de promovabilitate a fost de 21%.