Preţul locuinţelor s-a înjumătăţit în 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţii imobiliari spun că preţurile apartamentelor, caselor şi terenurilor vor continua să scadă şi în 2011. Momentul este bun pentru cei care vor să-şi cumpere o locuinţă nouă, dar nu şi pentru agenţiile imobiliare care încasează comisioane mai mici.

Preţurile cerute pentru apartamentele şi casele scoase la vânzare în Giurgiu s-au redus semnificativ la sfârşitul anului trecut, comparativ cu prima jumătate a lui 2010. Tendinţa de scădere, spun specialiştii, se va menţine şi în acest an, ba mai mult este posibil ca preţurile practicate să mai scadă cu 5%.
„Scăderile de preţuri în Giurgiu au fost masive iar această situaţie s-a văzut cel mai bine în a doua jumătate a anului trecut. Preţurile au fost influenţate de o serie de factori printre care evoluţia euro-dolar dar şi faptul că oamenii nu mai au aceleaşi posibilităţi materiale iar cei care vroiau să-şi pună în vânzare locuinţele au renunţat la tarifele mari pentru că aaltfel riscau să rămână cu proprietăţile nevândute. Scăderi de preţuri pe piaţa imobiliară vor fi şi în 2011, în prima jumătate a anului”, a spus pentru „Adevărul de Seară”, Daniela Drăgan, reprezentant Agenţia Imobiliară Andresim Giurgiu.
Cea mai mare cerere pe piaţa imobiliară giurgiuveană este pentru apartamente. Cumpărătorii caută să-şi schimbe vechiul apartament cu unul îmbunătăţit şi într-o zonă mult mai bună.

Giurgiuvenii au speculat scăderile de preţuri

Dacă în vară, un apartament cu două camere putea fi vândut cu 50.000 euro, acum preţul acestuia nu sare mai mult de 26.000 de euro şi nici acesta nu este bătut în cuie. Calitatea de negociator a cumpărătorului poate modifica tariful cu câteva mii de euro în minus.
„Am încercat să le explicăm clienţilor că dacă ţin de preţuri în această perioadă riscă să rămână cu proprietăţile nevândute iar pe cei care vor să cumpere i-am sfătuit să analizeze bine piaţa imobiliară şi acolo unde se poate negocia să o facă”, a mai completat Daniela Drăgan.
Giurgiuvenii care sunt în căutarea unei alte locuinţe au profitat de schimbările produse pe piaţa imobiliară şi au cumpărat apartamentele pe care şi le-au dorit la jumătate din preţul iniţial.

Chirii de 100 de euro pe lună

Un apartament cu trei camere, decomandat, 70mp, situat într-o zonă ultracentrală, complet mobilat şi utilat a fost vândut, în luna decembrie, cu 27.000 euro, deşi tariful iniţial cu care a fost scos la vânzare a fost de 45.000 euro.
Cea mai mare cerere pe piaţa imobiliară din Giurgiu este pentru apartamente, giurgiuvenii scot banii de la saltea şi plătesc în cea mai mare parte cash pentru locuinţele cumpărate.
Tarifele practicate de agenţiile imobiliare au avut de suferit şi la capitolul închirieri.O garsonieră utilajă şi mobilată, scoate din buzunarul chiriaşului 100 de euro pe lună iar contractele se încheie pe o perioadă mai mare de şase luni.
Multe dintre locuinţele cu chirie din Giurgiu sunt acum locuite de angajaţi ai unor companii naţionale sau străine care desfăşoară lucrări pe teritoriul judeţului.
În timp ce scăderile înregistrate pe piaţa imobiliară dau motiv de bucurie pentru cei care vor să cumpere ieftin, agenţiile au de suferit din cauza comisionaelor mici pe care sunt nevoiţi să le practice.


Apartament 2 camere, decomandat, parter,mobilat, zona şos. Tineretului. Preţ 21.000 euro.
Apartament 3 camere, etaj 1 semidecomandat, şos Tineretului. Preţ 115.000 lei/ negociabil.
Casa 2 camere, 300 mp teren, zona 3 Municipiul Giurgiu, Preţ 12.000 euro
Teren 1500 mp, zona Giurgiu Nord planul 2, Preţ 6.000 euro


Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite