Povestea Lidiei, fata paralizată care a luat Bacul cu nota 10 la voinţă

Lidia Ciocoban, o tânără de 20 ani din Galaţi, a promovat examenul de Bacalaureat în sesiunea din vară, cu a treia medie pe liceu, deşi este imobilizată la pat din clasa a opta. În spatele reuşitei stau nu doar ore întregi de învăţat, ci mai ales o credinţă uriaşă în propriile vise

În vreme ce tot mai mulţi copii perfect sănătoşi se chinuie din răsputeri să ia Bac-ul, iată că pentru alţii mai puţin norocoşi, ambiţia nu are limite. Lidia Ciocoban, o tânără de 20 ani din Galaţi, a promovat examenul de Bacaluareat în ciuda faptului că este imobilizată la pat din clasa a opta. Performanţa Lidiei Ciocoban a uimit cancelariile şcolare din Galaţi. Fata este paralizată de la mijloc în jos, în urma unei afecţiuni care a dus la colaps pe când copila avea 13 ani. Se întâmpla chiar în prima zi de şcoală din clasa a opta.
Lidia a căzut în clasă, iar verdictul medicilor a fost necruţător: fata nu avea să mai meargă niciodată. „Noi am ştiut de problemele Lidiei încă de la doi ani şi jumătate, atunci când am operat-o pentru prima dată din cauza neurofibromatozei. De la 4 ani şi până la 13 ani, când a suferit criza de cifoscolioză, Lidia a purtat un corset, care o ajuta să-şi menţină coloana dreaptă“, povesteşte Cristina Ciocoban, mama fetei.

De atunci, Lidia n-a mai părăsit patul de suferinţă. A învăţat să-şi trăiască viaţa la orizontală, sprijinită de o pernă. Orice operaţiune simplă pentru un om sănătos, cum ar fi ridicatul în capul oaselor, este pentru ea un chin. Lidia trebuie ajutată permanent de familie. Până şi realizarea unei fotografii este anevoioasă pentru fata de 20 ani abia împliniţi, care se străduieşte să zâmbească. Lidia este cochetă, îi place să se aranjeze pentru musafiri şi priveşte cu ochii ei migdalaţi spre obiectivul aparatului foto. „Eu cred în şansele mele. Am speranţă că mă voi ridica, într-o zi, din pat şi voi păşi din nou“, este încrezătoare Lidia.

Fizioterapie, operaţii, recuperare

Fata se bucură de atenţie maximă din partea familiei. Mama ei a refuzat o bună perioadă de vreme să accepte bursa medicală oferită de stat, dar până la urmă a înţeles că este nevoie, pe lângă implicare totală, şi de un suport financiar. După ce n-a mai putut merge, Lidia a intrat într-un program de recuperare fizică prin care să-şi recapete funcţia motrice. După ani de perseverat, ajutată de mama ei, fata simte primele efecte ale fizioterapiei: are spasme la picioare, ceea ce este un semn încurajator. A trecut prin nenumărate operaţii la coloana vertebrală, unde i-au fost introduse două tije din titan. Reversul este trist: fata nu mai poate trece printr-un examen RMN, deoarece rezultatul ar fi influenţat de existenţa tijelor din metal.

În paralel cu lupta pentru sănătate, Lidia şi-a văzut de şcoală mai departe. A reuşit să fie admisă la Colegiul Tehnic „Paul Dimo“ din Galaţi, unde a avut parte toată înţelegerea profesorilor. Timp de 4 ani, dascălii au mers săptămânal acasă la familia Ciocoban ca să-i predea Lidiei lecţiile şi să-i explice temele de rezolvat. Veneau cu drag la eleva culcată în pat, care îşi dorea mai mult ca orice să fie într-o bancă, cu colegii ei, într-o sală de clasă.

Anca Uşer, profesor de informatică la Colegiul „Paul Dimo” Galaţi. Foto: Facebook

„Mergeam cu drag la Lidia acasă. O vedeam cum se lumina la faţă când mă vedea şi acelaşi lucru l-am auzit şi de la alţi colegi de-ai mei care mergeau la ea. Se bucura foarte mult, era practic unul dintre acele momente când simţea şi pe altcineva prin preajma ei“, mărturiseşte Anca Uşer, profesoara de informatică a Lidiei, cea care a ajutat-o să pătrundă în tainele computerului şi care i-a netezit calea spre obţinerea unui atestat profesional de operator tehnică de calcul. După ce s-a luat vacanţă, profesorii de matematică, limba română, chimie şi informatică au continuat să vină să facă meditaţii gratuite cu Lidia. Fata avea un vis: să ia examenul de Bacalaureat.

Examen cu comisii speciale

Deşi poate să-şi folosească mâinile, Lidia a preferat să ceară la Bacalaureat o comisie care să o ajute să scrie. La toate probele, inclusiv la cele de competenţe, au venit comisii diferite. La probele scrise, comisiile au fost formate din câte trei profesori supraveghetori. Au adus cu ei inclusiv o cameră de supraveghere, aşa cum prevede regulamentul. La fiecare probă, Lidia a reuşit să-şi noteze câteva informaţii pe ciorne, după care le-a dictat profesorilor tot ce a învăţat de-a lungul celor patru ani de studiu. Iar rezultatele au venit: limba română - 6,55, matematică - 6,9, iar chimie organică - 8,15. Cu media 7,20, eleva Lidia Ciocoban a fost declarată promovată la examenul de Bacalaureat, sesiunea vară 2014. Datorită studiului său, Lidia obţinuse a treia medie pe liceu.

„Am avut ceva emoţii în privinţa rezultatului. Pe tot parcursul probelor m-am emoţionat şi am omis să le transmit profesorilor multe lucruri. Până la urmă, rezultatul este unul mulţumitor“, zâmbeşte fata.

În timp ce colegii de vârsta ei trec prin sesiunea de toamnă a Bacalaureatului, Lidia se gândeşte la ce va face mai departe. Îşi evaluează serios opţiunile de a urma o facultate. „Îi place calculatorul, citeşte foarte multe cărţi, dar este şi aici o problemă: cărţile trebuie să fie uşoare. La greutatea fizică mă refer, pentru că altfel nu poate să le ţină în mână prea mult. Acum studiem oferta pentru a vedea unde o putem înscrie. Ne-ar ajuta foarte mult să găsim o facultate care are forma de învăţământ la distanţă, ID, dar din câte am înţeles, la Galaţi nu prea mai sunt locuri“, spune Cristina Ciocoban.

Mama fetei a aflat în schimb despre un proiect implementat de Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi, intitulat „Nu lăsa o dizabilitate să te împiedice să urmezi o facultate“. Familia Ciocoban vrea să vadă dacă Lidia va putea să-şi facă loc printre beneficiari. Iar Lidia este prima care crede în şansele ei. „Am crezut în şansele mele şi nu am renunţat. Am considerat că nu am ce să fac în viaţă, de acum încolo, fără nişte cunoştinţe temeinice de calculator, fără să citesc foarte mult. Iată că până la urmă am reuşit să iau Bacalaureatul şi, de aici, perspectivele sunt altele“, spune ea mândrindu-se.

Zbor fără aripi

La 20 ani, Lidia are o suferinţă ascunsă în suflet: faptul că prietenii nu se înghesuie să-i treacă pragul. Fiecare are viaţa lui, fiecare are preocupările lui, iar ea rămâne singură visând cu ochii deschişi la ziua în care putea păşi, alături de ei, afară. „Atunci când voi absolvi o facultate, sper eu în domeniul informaticii, lucrurile se pot schimba. Voi avea o altă perspectivă. Mă gândesc la asta în fiecare zi“, rmărturiseşte Lidia.