O investiţie de 52 de milioane de lei, abandonată după ce constructorul a lucrat câteva luni, dar a dat bir cu fugiţii când s-a lovit de problema exproprierilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
pod centura tecuci

Este vorba despre centura ocolitoare a municipiului Tecuci. SC Atlas SA Galaţi, firma care în urmă cu exact trei ani (primăvara lui 2012) era desemnată să lucreze pe tronsonul de 7 km, a constat că întâmpină mari probleme cu exproprierile în interes public, aşa că a abandonat lucrările. Acum, lucrarea ar putea fi preluată de un consorţiu româno-italian.

Lucrările erau deja întârziate din cauza CNANDR, care a pus la dispoziţia muncipalităţii amplasamentul după aproape şase luni de la câştigarea finanţării. După trei ani, în care se realizase doar 14% din investiţie, adică s-au făcut stâlpii pentru cele două pasaje şi pentru cele opt poduri, chiar şi acestea s-au deteriorat. Primăria spunea la începutul acestei luni că CNADNR a găsit un alt constructor, un consorţiu româno-italian care ar trebui să se apuce din nou de treabă, în maxim două luni. 

Primarul Daniel Ţuchel speră ca acest drum să fie realizat cât mai repede. Pe lângă faptul că oraşul va scăpa de traficul greu care trece în acest moment prin centrul oraşului, zdruncinând casele istorice, lucrarea la drumul de centură va crea şi ceva locuri noi de muncă, în jur de 100, după estimările primarului.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite