MedLife a inaugurat astăzi la Galaţi, prima hyperclinică din sud estul ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clinica este amplasată chiar lângă sediul Poştei Centrale. Foto: Adevărul
Clinica este amplasată chiar lângă sediul Poştei Centrale. Foto: Adevărul

Noua unitate include 16 cabinete medicale, întinse pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi, distribuită pe două etaje.

MedLife a deschis astăzi o hyperclinică la Galaţi, cea de-a zecea clinică de mari dimensiuni din portofoliul grupului, şi totodată prima hyperclinică MedLife din sud estul României. Sediul clinicii, situat pe strada Iacob Lahovary, nr. 4-6, din Galaţi, are o suprafaţă de 1.000 m2, distribuită pe două etaje.

Noua clinică este rezultatul unei investiţii de 800.000 de euro şi cuprinde 16 cabinete pentru consultaţii şi investigaţii complete pentru următoarele specialităţi medicale: neurologie, cardiologie, dermatologie, pediatrie, urologie, ortopedie, nefrologie, reumatologie, pneumologie, medicină generală, alergologie, medicină internă, endocrinologie, psihiatrie, chirurgie, boli infecţioase, oftalmologie, ORL, ginecologie, ecografie, gastroenterologie, medicina muncii. 

„Inaugurarea hyperclinicii din Galaţi face parte din programul nostru de dezvoltare regională şi marchează intrarea noastră în zona de sud est a ţării. Totodată, acest eveniment reprezintă un nou pas înspre strategia noastră de a deveni primul operator de servicii medicale private cu acoperire naţională. Unitatea noastră din Galaţi este singura care oferă locuitorilor acestui oraş toate specialităţile medicale într-o singură locaţie. Mai mult, ne bucurăm de expertiza unei echipe competente de medici profesionişti, atât din Galaţi cât şi din Bucureşti”, a declarat Mihai Marcu, Preşedintele Consiliului de Administraţie MedLife. 

rogramul de funcţionare al Hyperclinicii MedLife Galaţi este de luni până vineri între orele 07:00-21:00 şi sâmbăta, între orele 7.00-15.00. MedLife este prezentă în Galaţi din luna martie 2013, atunci când a inaugurat în oraş un centru de recoltare pentru toate tipurile de analize, prelucrate în reţeaua de laboratoare a Sistemului Medical MedLife.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite