Copiii cu autism care pictează tablouri bune de mâncat. „Pânză“ din napolitane şi „vopsea“ din frişcă şi ciocolată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iniţiativa aparţine unei asociaţii umanitare din Galaţi, care a angrenat în proiect mai mulţi voluntari şi organizaţii, plus instituţii ale statului, pentru a organiza ateliere şi apoi concursuri de pictură pentru peste 150 de copii cu autism. Demersul se doreşte a deveni o „olimpiadă” naţională a picturii comestibile.

Arta poate îmbrăca uneori „haine” dintre cele mai surprinzătoare, fiind, în acelaşi timp, formă de exprimare, mijloc de terapie şi, mai nou, demers culinar. O demonstrează 150 de copii cu autism din Galaţi, care folosesc în loc de pânză foi de napolitană, iar în loc de vopsea - frişcă, ciocolată şi bomboane.

Iniţiativa cu totul admirabilă aparţine unei asociaţii din Galaţi, care se numeşte „Pur şi Simplu” şi care a organizat în acest an mai multe ateliere şi concursuri de pictură non-conformistă pentru 150 de copii diagnosticaţi cu autism.

Lucrurile nu s-au făcut însă după inspiraţia de moment, ci au fost şi adevărate cursuri de artă plastică şi de artă culinară. Au pus umărul la asta voluntari de la Liceul de artă „Dimitrie Cuclin” şi de la Liceul de industrie alimentară „Dumitru Moţoc”, ambele din Galaţi.

Liceenii i-au îndrumat pe micii artişti să transforme ciocolata, frişca şi bomboanele în adevărate opere de artă, una mai frumoasă şi mai gustoasă ca alta, după cum se poate vedea din galeria foto alăturată acestui articol.

Însă, nu doar frumosul şi gastronomia au fost în prim plan, ci şi sănătatea, căci, din câte spun organizatorii şi părinţii copiilor, activitatea stimulează creativitatea şi socializarea în rândul micuţilor cu autism, ajutând enorm la integrarea lor în societate, dar şi la ameliorarea, uneori spectaculoasă, a simptomelor afecţiunii.

„Cred că este un lucru foarte benefic. Chiar dacă sunt copii cu nevoi speciale asta nu înseamnaă că trebuie daţi la o parte. Copiii sunt încântaţi, le place şi vor să paticipe la stfel de activităţi, mereu au fost stimulaţi, ei au primit cadouri din partea şcolii”, ne-a spus mama unui dintre copiii angrenaţi în proiect.

De altfel, părinţii recunosc că au mai multe emoţii chiar decât cocurenţii.  „Cele mai multe emoţii le avem noi părinţii pentru că nu ştim cum vor reacţiona, oricum activitatea e bună, pentru că interacţionează, fac cu totul altceva şi vor să ducă la bun sfârşit proiectul napolitana”, ne-a mărturisit unul dintre părinţi.

image

Dorinţa organizatorilor este să transforme proiectul, născut dintr-o întâmplare convertită apoi în ceva folositor, într-un fel de olimpiadă naţională a picturii comestibile, care să devină o tradiţie.

„Am luat o foaie de napolitană, m-am jucat cu coada linguriţei, am desenat ceva şi de aici s-a ajuns la pictura pe foi de napolitană. De aici se vor selecta cele 5 premii, 1, 2, 3, şi menţiuni, ei vor participa pentru concursul pictez pentru şcoala mea, la nivel judeţean deocamadată, o să facem şi la nivel naţional”, spune Cătălin Azamfirei, preşedintele Asociaţia Pur şi Simplu.

După fiecare concurs, delicioasele picturi, sunt admirate, sunt fotografiate din toate unghiurile şi apoi sunt savurate de toţi participanţii, într-o euforie generală.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite