E oficial: combinatul siderurgic de la Galaţi se află pe lista cu activele pe care ArcelorMittal le vinde la cererea UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ArcelorMittal Galaţi, vedere parţială FOTO Arhiva Adevărul
ArcelorMittal Galaţi, vedere parţială FOTO Arhiva Adevărul

Concernul internaţional a transmis vineri, 13 aprilie 2018, situaţia „la zi” în privinţa negocierilor cu Uniunea Europeană privind preluarea de către ArcelorMittal a combinatului siderurgic Ilva (Italia). Pentru evitarea unui monopol pe piaţa siderurgică europeană, compania va fi nevoită să vândă alte şase combinate înainte de a prelua Ilva. Anagajaţii de la Galaţi se tem că şi-ar putea pierde locurile de muncă.

Nu mai există nicio îndoială. Combinatul Siderurgic de la Galaţi se află pe lista oficială a activelor pe care compania internaţională ArcelorMittal le va vinde pentru ca Uniunea Europeană să-i aprobe preluarea combinatului siderurgic Ilva (Italia).

Împreună cu combinatul gălăţean, ArcelorMittal are în vedere vânzarea a altor cinci obiective industriale din Europa, astfel încât să îndeplinească toate condiţiile cerute de legislaţia comunitară anti-monopol. Iată în continuare punctul de vedere formulat de ArcelorMittal şi postat pe site-ul oficial al companiei.

„ArcelorMittal  anunţă că – în cadrul analizei curente a Comisiei Europene privind achiziţia unităţii Ilva (Italia) -  a înaintat o propunere de pachet de separare care să răspundă preocupărilor pe care Comisia le-a ridicat în timpul verificărilor.

Pachetul de separare propus include următoarele active:

• ArcelorMittal Piombino, singura linie de zincare din Italia
• ArcelorMittal Galaţi, România
• ArcelorMittal Skopje, Macedonia
• ArcelorMittal Ostrava, Republica Cehă
• ArcelorMittal Dudelange, Luxemburg
• Liniile de zincare nr. 4 şi 5 de la Flemalle; decaparea, linile de laminare la rece şi ambalaje metalice acoperite din Tilleur, toate acestea din Liège, Belgia.

Propunerea de a vinde aceste active rămâne ca subiect al analizei finale şi aprobării Comisiei Europene dar şi al concluziilor informărilor şi proceselor de consultare cu Comitetele de Întreprindere locale şi cel la nivel european. Orice vânzare va fi condiţionată de finalizarea achiziţiei Ilva de către ArcelorMittal. Se aşteaptă ca, în acest caz, o decizie finală a Comisiei Europene să fie luată până pe 23 mai 2018”.

Îngrijorare la Galaţi

Anunţul a stârnit emoţii în rândul celor aproape 6.000 de angajaţi de la Galaţi ai companiei, care se tem că noul proprietar ar putea închide activitatea. De altfel, înainte de Paşte a avut loc o întâlnire între conducerea combinatului şi prefectului judeţului Galaţi, Dorin Otrocol, în cursul căruia s-a discutat despre efectele vânzării şi despre garanţiile că tranzacţia nu va produce un „cutremur” social la Galaţi. 

De ArcelorMittal depind, numărând aici şi angajaţii firmelor asociate (care înseamnă alţi 4.000 de salariaţi, în afara celor 6.000 ai concernului), precum şi membrii familiilor angajaţilor, peste 30.000 de oameni, adică aproximativ 10% din populaţia oraşului.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite