Disciplina strictă în alimentaţie creşte rezistenţa copiilor faţă de o nutriţie sănătoasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii de la Şcoala Ştefan cel Mare vor învăţa mâine cum să mănânce sănătos
Elevii de la Şcoala Ştefan cel Mare vor învăţa mâine cum să mănânce sănătos

Caravana educaţiei şi alimentaţiei sănătoase ajunge şi la Galaţi. Până acum, peste 3.600 de copii şi 160 cadre didactice au fost implicaţi în lunile aprilie şi iunie în programul educaţional „Sănătatea începe din farfurie”

Una dintre cele mai mari reţele de Cash&Carry din România împreună cu Chef Cezar Munteanu derulează pentru al treilea an consecutiv programul educaţional „Sănătatea începe din farfurie”. Demarat în luna aprilie, acesta  urmăreşte să promoveze o alimentaţie echilibrată pentru copii. Pe 17 septembrie, Chef Cezar Munteanu se va întâlni cu elevii şi cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” din Galaţi.

Anul acesta programul vizează în total peste 12.000 de elevi din clasele I-IV din Bucureşti şi 14 judeţe ale ţării, precum şi părinţii acestora. Misiunea declarată este de a milita pentru o atitudine pozitivă faţă de nutriţie, fără restricţii şi diete neadecvate, promovate în general adulţilor, care să conducă la dezechilibre sau la o opoziţie din partea copiilor şi a părinţilor. Iniţiat de către Chef Cezar şi Selgros, programul beneficiază în 2014 de contribuţia şi asistenţa Dr. Mihaela Bilic, medic primar în diabet şi boli de nutriţie.

Acţiunile se concentrează pe creşterea afinităţii şi ataşamentului copiilor faţă de legume şi fructe - super-alimente ale unei nutriţii echilibrate. Acestea sunt transformate, pe baza atributelor lor principale, în personaje supereroi de benzi desenate, cu superputeri, cu care copiii să se identifice şi care să le servească drept modele. Elevii din clasele I-IV incluşi în program vor urma lecţii împreună cu Chef Cezar, unul dintre cei mai cunoscuţi şi carismatici bucătari din România, precum şi cu profesorii din şcoli. Acestea vor fi continuate acasă, individual sau alături de părinţi, prin materiale educaţionale şi de divertisment.

„În luna aprilie am fost primiţi cu multă căldură şi entuziasm, atât de către elevi, cât şi de părinţi şi de cadrele didactice din şcolile incluse în prima etapă a Caravanei „Sănătatea începe din farfurie”. Acest lucru ne dă încredere şi mai mare că eforturile noastre continue ne vor fi răsplătite de o generaţie viitoare de adulţi sănătoşi, care pun accent pe echilibru în ceea ce priveşte alimentaţia. A mânca trebuie să rămână o plăcere sănătoasă. De aceea, ne dorim să îi apropiem mai mult pe copii de legume şi fructe şi să ajungă să le îndrăgească. Iar alături de specialişti să le oferim părinţilor o mână de ajutor pentru a înţelege că o nutriţie fără excese este calea potrivită pentru o viaţă sănătoasă”, a declarat Pia Krauss, din cadrul dtistribuitorului Cash&Carry. 

Pentru părinţi, Chef Cezar a conceput o colecţie de reţete uşor de pregătit pentru copii, echilibrate, axate pe un aport crescut de fructe şi legume şi pe tehnici de gătire care să le facă mai atractive ca gust şi prezentare. Dr. Mihaela Bilic completează colecţia de reţete cu recomandări nutriţionale şi sfaturi care să ajute părinţii în pregătirea unor mese gustoase şi sănătoase pentru cei mici.

„În primele două etape ale Caravanei „Sănătatea începe din farfurie” am întâlnit peste 3600 de copii entuziaşti şi curioşi, care au descoperit în fructe şi legume nişte prieteni de încredere. Iar acum, pornim la drum în partea de sud a ţării dornici să cunoaştem şi alţi copii isteţi şi curioşi. Cei mici nu sunt în general mari fani ai fructelor şi legumelor sau sunt foarte selectivi, principala barieră fiind gustul. Prin combinaţii de alimente şi tehnici de gătire, unele poate necunoscute părinţilor, reinventăm sau dăm mai mult gust legumelor şi fructelor, făcându-le astfel mai prezente în mesele zilnice ale celor mici. Educaţia copiilor prin joacă şi sprijinirea părinţilor cu informaţii şi sfaturi practice de gătit sunt elemente esenţiale ale evoluţiei spre o alimentaţie echilibrată şi sănătoasă. Alături de Selgros şi Asociaţia Chef Cezar continui eforturile începute acum patru ani, de a-i împrieteni pe cei mici cu fructele şi legumele şi de a le oferi o nutriţie sănătoasă, ţinând cont în acelaşi timp şi de preferinţele lor”, a declarat Chef Cezar Munteanu, partener fondator al programului „Sănătatea începe din farfurie”, Chef Rotisseurs du Bailliage de Roumanie şi fondator al „Asociaţiei Chef Cezar pentru un stil de viaţă sănătos”.

„Trăim într-o lume bombardată de informaţii, de cele mai multe ori negative şi neavizate, despre ce trebuie sau nu trebuie să mâncăm. Fără grăsimi, fără prăjeli, fără carne de porc, fără zahăr, o listă nesfârşită de sfaturi şi interdicţii duse la extrem. Copiii nu trebuie să crească într-un mediu în care mâncarea este diabolizată sau transformată în recompensă. Gustul se educă, iar preferinţele alimentare şi relaţia pozitivă cu mâncarea se construiesc în copilărie. Celor mici nu trebuie să le interzicem, ci să le explicăm rolul fiecărui aliment. O dietă diversificată şi echilibrată este cheia sănătăţii, iar corect din punct de vedere nutriţional înseamnă să mâncăm puţin din toate”, a declarat Mihaela Bilic, medic primar în diabet şi boli de nutriţie.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite