Ce rezultate au obţinut elevii din judeţul Galaţi la simularea examenului de Bacalaureat 2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statisticile arată că există un progres vizibil faţă de simularea de anul trecut. Se confirmă faptul că la proba la „Limba şi literatura română” se trece cel mai uşor, dar şi că matematica este marea problemă a liceenilor români.

Rezultatele obţinute de elevii gălăţeni din clasele a XI-a şi a XII-a la simularea probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat 2019 arată că 41,9% dintre cei care au susţinut testul au reuşit să ia note de trecere. Galaţiul a fost cu cinci punte procentuale peste media la nivel naţional, de 36,88%, care, la rândul ei, este cu 0,36% peste media naţională de anul trecut (36,52%).

În opt judeţe, rata cumulată de promovare a depăşit 40%: Iaşi (46,4%), Cluj (45,5%), Dolj (43,1%), Brăila (43%), Galaţi (41,9%), Alba (41,3%), Vâlcea (40,5%) şi Suceava (40,2%). La Bucureşti, 40,4% dintre elevi au reuşit să obţină medii generale mai mari sau egale cu 6.

La nivel naţional, ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii peste 6, care asigură promovarea, este de 42,15% (47.598 de elevi din 112.925 prezenţi). Procentul din acest an este cu 3% mai mare decât anul trecut.

La proba „E)a) – Limba şi literatura română”, 69,5%  dintre elevi au luat notă de trecere la nivel naţional, iar la „proba E)b) – Limba şi literatura maternă”, promovarea la nivel naţional a fost de 71,7%. La Galaţi, procentul de promovare la „Limba şi literatura română” fiind de 75,42%, cu 6% mai mare decât la nivel naţional.

La proba obligatorie a profilului „E)c) – Matematică sau Istorie” promovarea a fost de 50,2% la nivel naţional, la Galaţi fiind de 54,59%, cu 4,5% mai mare decât rata de promovare la nivel naţional.

La proba la alegere a profilului „E)d)”, susţinută doar de elevii claselor a XII-a, 65,5% au izbutit să ia note de trecere, la Galaţi rata de promovare fiind de 67,3%, cu aproape 2% mai mare decât la nivel naţional.

Simularea a avut loc în perioada 11-13 martie, având ca scop „familiarizarea elevilor cu exigenţele pe care le implică acest examen, respectiv stabilirea şi conştientizarea nivelului real de pregătire în vederea optimizării rezultatelor”.
 

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite