A lovit în plin un biciclist de 18 ani cu maşina şi a plecat de la locul accidentului ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic
0Un bărbat de 27 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi părăsire a locului accidentului, după ce a circulat cu viteză excesivă şi a lovit un biciclist care circula pe acelaşi sens de mers.
Pe 21 mai, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane pe raza comunei Brăhăşeşti, sat Corcioveni.
”Un bărbat de 27 ani a condus autoturismul pe D.J. 241A şi, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a surprins şi accidentat un tânăr de 18 ani care conducea o bicicletă, pe aceeaşi direcţie de deplasare”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.
După producerea accidentului, conducătorul auto a fugit de la locul faptei. Oamenii legii l-au identificat rapid şi au deschis pe numele lui un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsire a locului accidentului.