Şi-a arătat ”dragostea” de frate cu bâta. Un bărbat a fost la un pas să îşi omoare fratele după ce l-a lovit până l-a lăsat inconştient

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Galaţi l-a arestat preventiv pe Dumitru Gicu, un gălăţean care şi-a pierdut cumpătul şi într-un acces de furie spontană, a luat o bâtă şi a început să dea în neştire în fratele său.

O supărare de moment l-a făcut pe un gălăţean să îşi piardă total controlul şi să se descarce pe fratele său.

”În seara de 12.11.2016, în intervalul orar 21,00-23,50, în urma unui conflict spontan, inculpatul Dumitru Gicu a aplicat persoanei vătămate D.D. - fratele său - mai multe lovituri în zona capului, cu un corp dur, cauzându-i acestuia traumatism cranio cerebral grav, hematom extradural masiv acut masiv de emisfer cerebral stâng cu efect de masă, hemoragie epidurală, fractură temporo parietală stângă cominutivă, traumatisme care au pus în primejdie viaţa victimei”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Pe 24 noiembrie, Parchetul a solicitat Tribunalului Galaţi arestarea preventivă a lui Dumitru Gicu pentru tentativă la infracţiunea de omor, comisă asupra unui membru de familie.

Cererea a fost admisă de către Tribunalul Galaţi, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la această instanţă dispunând luarea măsurii arestării preventive faţă de agresor, pe o durată de 30 de zile.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite