Moartea pescarilor gălăţeni - consecinţă a poluării şi birocraţiei

În ultimii 20 de ani numărul de pescari profesionişti din Galaţi a scăzut de la 3000 la 180. Condiţiile grele de muncă, legile proaste şi veniturile modeste sunt motivele care duc la dispariţia vechii meserii de la Dunăre.

De-a lungul istoriei, cea mai reprezentativă meserie pentru Galaţi a fost cea de pescar. „Galaţiul e sinonim cu peştele. A alătura cele două cuvinte este un fel de pleonasm", spune, în urmă cu şase decenii, scriitorul Mihail Sadoveanu.

Potrivit actelor de recensământ din arhivele statului, în anul 1948 figurau ca pescari nu mai puţin de 6000 de gălăţeni, grupaţi în special în zonele de sud (Dunăre, Brateş şi bălţile de peste Dunăre) şi de est (Prutul şi bălţile limitrofe).

Declinul unei tradiţii

Meseria a întrat în declin încă din anii '70, sub presiunea a două evenimente majore: noul combinat siderurgic de la Galaţi oferea zeci de mii de locuri de muncă bine plătite, iar bălţile din triunghiul Dunăre-Prut-Brateş , în suprafaţă de peste 15.000 ha, au fost desecate pentru agricultură.
Chiar şi în aceste condiţii, până în 1990 mai trăiau din pescuitul profesionist aproape 3000 de gălăţeni.

Paradoxal, dispariţia comunismului a dus la moartea meseriei liberale de pescar. În acest moment, potrivit evidenţelor oficiale, mai sunt doar 180 care-şi câştigă pâinea din pescuit.

Dacă până în 1990 declinul acestei activităţi a fost determinat de industrializare, în ultimii ani ani au apărut noi obstacole, prin care se regăsesc: legislaţia proastă, braconajul scăpat de sub control, poluarea, limitele cantitative aberant de mici impuse pescarilor, birocraţia şi, mai ales, veniturile de mizerie obţinute.

Spre exemplu, din 2008, un ordin de ministru (nr. 325/2007, Ministerul Agriculturii) obligă pescarii, deveniţi adevăraţi funcţionari, să completeze şapte tipuri de acte pentru a putea prinde un peşte. Iată-le: registru de descărcare (prin care sunt informate centrele de colectare a peştelui), avizier, facturier, chitanţier, notă de punere în vânzare (când marfa capturată este predată unei firme), notă de transport şi registrul destinat declaraţiilor la Ministerul Finanţelor.

Veniturile pescarilor sunt mizere. „Autorizaţiile de pescuit se dau pentru o barcă, la care sunt 2-3 pescari. O barcă are voie să scoată din apă doar 65 de kilograme de peşte anual, care se împarte la numărul de pescari înscrişi la o ea", ne-a explicat Jean Mirică, preşedintele asociaţiei de pescari „Lotca" din Galaţi.

Cum un kilogram de peşte de Dunăre, spre exemplu crap, se dă cu 12-15 lei, venitul unei persoane,la o barcă cu doi pescari, se ridică la cel mult 480 de lei (impozabili!) pe an. Adică 40 de lei pe lună, sumă cu care este imposibil să trăieşti!

De altfel, toţi cei 180 de pescari profesionişti de la Galaţi sunt angajaţi la crescătorii piscicole sau la secţia de cercetarea a Facultăţii de Piscicultură. Absolut nimeni, n-a mai cerut în ultimii 10 ani autorizaţie individuală pentru pescuit industrial!

Nici stilul de viaţă al pescarilor nu atrage. „Gândiţi-vă că un pescar trebuie să stea zile întregi pe baltă pentru a prinde peşte. Iar acolo nu sunt condiţii foarte comode de viaţă. Stai în ploaie, frig şi e posibil să ajungi acasă fără niciun ban", ne-a mărturisit Grigore Drăghici, 54 de ani.

Meserie fără viitor

Tânăra generaţie nu este foarte interesantă să urmeze acestă îndeletnicire, preferând alte specializări.
„În general această meserie să făcea în familie. Însă copii pescarilor nu sunt interesaţi de această ocupaţie. Văd că este grea viaţa de pescar şi preferă să se îndrepte spre altă ocupaţie. E ceva normal", ne-a mai explicat Jean Mirică.