Vrancea, codaşă la alocări bugetare, fruntaşă la "furăciuni". Echivalentul a cinci bugete comunale, deturnat de autorităţi
0Judeţul Vrancea s-a aflat pe locul 30 între judeţe la alocări bugetare, dar pe locul 11 la abateri descoperite de Curtea de Conturi.
Din raportul Curţii de Conturi al României privind finanţele publice locale pe anul 2015 reiese că administraţiile locale din Vrancea au avut la dispoziţie un buget de 957 de milioane de lei.
Adică foarte puţin, comparativ cu bugetele altor judeţe asemănătoare, Vrancea situându-se din acest punct de vedere pe locul 30 în ţară. Controlorii Curţii de Conturi au verificat nu mai puţin de 26 de entităţi teritoriale, iar neregulile constatate s-au ridicat la valoarea de 18,465 milioane de lei.
Cu alte cuvinte, judeţul stă prost la alocări bugetare, dar bine la fraudat.
Spre exemplificare, o comună are un buget anual de trei-patru milioane de lei, ceea ce înseamnă că din bugetul total a judeţului s-au deturnat în jur de cinci bugete comunale.
"Cauza principală a producerii acestor abateri o reprezintă, în continuare, slaba pregătire profesională a personalului cu atribuţii în domeniu, corelată cu necunoaşterea reglementărilor legale în domeniul financiar contabil sau interpretarea eronată a acestora. Acestea sunt la rândul lor consecinţe directe ale lipsei motivaţiei financiare care să atragă personal bine pregătit, dar şi ale unei legislaţii stufoase, interpretabile şi în continuă schimbare pentru domeniile diverse gestionate la nivelul administraţiei publice locale", este concluzia pusă de inspectorii Curţii de Conturi Vrancea, care au făcut verificări.
Aproape sigur, prejudiciul este unul şi mai mare, având în vedere că sub lupa Curţii de Conturi s-au aflat doar 26 de entităţi teritoriale din cele 73, câte sunt în Vrancea.
Cele mai mari abateri s-au constatat la Primăria Focşani, unde prejudiciul adus bugetului local a fost de 5,3 milioane de lei.
"Bugetul local a fost prejudiciat prin acceptarea la plată şi decontarea unor lucrări deinvestiţii neconforme cu documentaţia depusă la obţinerea autorizaţiei de construire; lucrările de investiţii, deşi finalizate, nu au fost recepţionate cantitativ şi calitativ; - au fost angajate, lichidate, ordonanţate la plată şi achitate cheltuieli care nu au fost efectuate în interesul entităţii. Cheltuielile au fost ocazionate de efectuarea unor lucrări de mutare a reţelelor publice de distribuţie a energiei termice, de serviciile conexe privind proiectarea şi dirigenţia de şantier, precum şi de penalităţile şi cheltuielile de judecată datorate de entitate ca urmare a sentinţelor pronunţate de instanţa de judecată în urma litigiilor aflate pe rol, cu privire la retrocedarea în natură a unor terenuri. Toate aceste cheltuieli au fost generate de faptul că soluţionarea cererilor de retrocedare a fost
efectuată prin nerespectarea de către personalul cu atribuţii în domeniu a prevederilor legale de restituire a unor terenuri afectate de amenajări de utilitate publică", sunt doar câteva din constatările Curţii de Conturi Vrancea.