VIDEO Cum a fost primar pentru o oră ministrul propus de PNL la Dezvoltare. Sindromul „Mircea Geoană“ a lovit la alegerile pentru Primăria Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Ştefan
Ion Ştefan

Ion Ştefan, politicianul propus în Guvernul Orban pentru Ministerul Dezvoltării, a candidat la alegerile locale din 2016 pentru funcţia de primar al municipiului Focşani.

La alegerile locale din 2016, Ion Ştefan, propus de Ludovic Orban ca ministru al Dezvoltării, a candidat din partea PNL la funcţia de primar al municipiului Focşani.

Victoria lui Ştefan părea la vremea respectivă, potrivit analiştilor politici, o simplă formalitate. Fostul primar PSD, Decebal Bacinschi, care a condus oraşul timp de 16 ani, nu a mai candidat din nou, lăsând locul unui novice în politică, Cristi Misăilă.

După o zi agitată de vot, în seara zilei de 5 iunie 2016, la ora 22.00, la o oră după închiderea urnelor de vot, Ion Ştefan a convocat o conferinţă de presă în care a anunţat, triumfător, că a câştigat fotoliul de primar.

"Astăzi este o zi istorică pentru oraşul Focşani, pentru judeţul Vrancea. Aş vrea să fiu primarul tuturor cetăţenilor oraşului Focşani. Eu sunt primarul tuturor focşănenilor, nu un primar al unui partid politic. Vă mulţumesc foarte mult pentru sprijinul şi curajul pe care mi l-aţi acordat în ultimele trei-patru luni, de a ajunge primarul dumneavoastră. O să ajung în următoarele zile la dumneavoastră, cum v-am promis", anunţa Ion Ştefan.

VIDEO: Ziarul de Vrancea

Mai mult decât atât, Ion Ştefan a dat citire şi rezultatelor exit-pollului realizat de o cunoscută firmă de sondare a opiniei publice, cifre care indicau victoria sa, dar şi a partidului din care face parte, la peste zece procente în faţa adversarului (n.a. 45,6% -Ion Ştefan, 35,4-Cristi Misăilă), menţionându-le ziariştilor că marja de eroare este de 2% şi că nu se mai poate întâmpla nimic, o eventuală creştere fiind tot în dreptul său.

După numai două ore, odată cu terminarea numărării voturilor, tot discursul său avea să se desumfle. Misăilă a obţinut 41,5%, în timp ce Ştefan a adunat doar 32,7%. Gestul liberalilor, de a se fi pripit anunţând cu surle şi trâmbiţe victoria candidatului lor aduce cu ceea ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale din anul 2009, când românii "s-au culcat" seara cu Geoană preşedinte şi s-au trezit dimineaţa că adevăratul preşedinte este Traian Băsescu.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite